Rusia, pregătită să aplice lovituri în Siria – responsabil american

Rusia a desfăşurat 28 de avioane de luptă în Siria, au indicat luni pentru AFP responsabili americani, ceea ce confirmă pentru experţi că Moscova este de acum pregătită să efectueze operaţiuni militare la faţa locului.
Economica.net - mar, 22 sept. 2015, 06:40
Rusia, pregătită să aplice lovituri în Siria - responsabil american

’28 de avioane ruseşti de vânătoare şi de atac la sol’ sunt desfăşurate pe un teren de aviaţie în provincia Lattakia (în vestul Siriei), un fief al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, a indicat unul dintre aceşti responsabili sub acoperirea anonimatului.

Un al doilea oficial american a confirmat, de asemenea, cifra de 28 de aparate de luptă, precum şi prezenţa a 20 de elicoptere ruseşti de luptă şi de transport.

Acest responsabil a mai indicat că Rusia utilizează drone deasupra Siriei, fără a furniza mai multe detalii, scrie Agerpres.

Potrivit acestor surse, ruşii au desfăşurat în Siria 12 bombardiere SU-24 şi 12 avioane de atac la sol SU-25, precum şi patru avioane de vânătoare.

‘Ei şi-au creat capacitatea de a bombarda. Unde, când şi în sprijinul cui nu ştim’, a rezumat unul dintre responsabilii intervievaţi de AFP.

‘Nu se vor mulţumi să rămână pe poziţii să apere aeroportul’, a întărit pentru AFP analistul Jeffrey White de la Washington Institute for Near East Policy. Cu aceste avioane, ‘ruşii pot lovi departe în Siria, chiar în teritoriul controlat de Statul Islamic’, a subliniat el.

‘Mă aştept la atacuri împotriva grupului Statul Islamic, dar aceasta nu va crea o mare diferenţă pe plan militar’, a declarat la rândul său Jeremy Shapiro, analist la Brookings, alt grup de reflexie cu sediul la Washington.

Moscova caută un efect politic şi diplomatic mai degrabă decât unul militar, a opinat el.

Preşedintele rus Vladimir Putin va ‘utiliza oportunitatea viitoarei Adunări Generale a ONU pentru a propune o largă coaliţie antiteroristă’, a presupus Shapiro.

De mai multe săptămâni, Washingtonul este în alertă din cauza întăririi în Siria a prezenţei militare ruseşti, care sprijină regimul de la Damasc.

Miniştrii apărării american şi rus, care nu avuseseră niciodată vreun contact direct de la preluarea atribuţiilor în fruntea Pentagonului de către Ashton Carter în februarie, au discutat vineri despre acest subiect.

Ei au convenit să continue acest dialog, în special pentru a evita orice risc de incident între forţele ruseşti şi avioanele de război ale coaliţiei care luptă împotriva grupului Statul Islamic, condusă de americani.

Aceasta efectuează aproape zilnic bombardamente împotriva jihadiştilor în Siria.

După un tir cu obuze duminică asupra ambasadei sale la Damasc, Moscova a invitat la acţiuni concrete în Siria, acuzând opozanţii preşedintelui Bashar al-Assad că ar fi responsabili de acest atac. SUA au indicat că o intervenţie directă a forţelor ruseşti pentru a susţine regimul sirian riscă ‘să atragă şi mai mulţi extremişti, să consolideze regimul lui Bashar al-Assad şi să blocheze calea spre o rezolvare a conflictului’.

Te-ar mai putea interesa și
Electrica face un parc fotovoltaic de 79 MW, cu baterie de 18 MWh, în Bihor. A semnat contractul
Electrica face un parc fotovoltaic de 79 MW, cu baterie de 18 MWh, în Bihor. A semnat contractul
O filială din grupul Electrica a anunțat semnarea contractului EPC pentru proievtul fotovoltaic Bihor1, 78,8 MW, cu o baterie de stocare de 18 MWh....
Fundația Regală Margareta a României anunță noua ediție a Concertului Regal Caritabil la Ateneul Român – o seară de gală pentru destinele tinerilor artiști
Fundația Regală Margareta a României anunță noua ediție a Concertului Regal Caritabil la Ateneul Român – o seară ...
Fundația Regală Margareta a României anunță organizarea celei de a XVII-a ediții a Concertului Regal Caritabil, care ...
ANAF a intrat peste multinaționale. Controale pe tranzacții de aproape 200 de miliarde de lei
ANAF a intrat peste multinaționale. Controale pe tranzacții de aproape 200 de miliarde de lei
ANAF a intrat peste multinaționale, făcând verificări în zona transferul intra-grup. Problema prețurilor de transfer ...
Revine în rețea energia nucleară de la Cernavodă. Unitatea 2 va fi re-sincronizată mâine seară, va ajunge la puterea nominală duminică seară
Revine în rețea energia nucleară de la Cernavodă. Unitatea 2 va fi re-sincronizată mâine seară, va ajunge la puterea ...
Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă va fi re-sincronizată cu sistemul energetic național în seara zilei de ...