Rusia, preocupată de ‘intensificarea’ operaţiunii militare ucrainene – Lavrov

Rusia este preocupată de 'intensificarea' operaţiunii militare ucrainene, în pofida planului de pace şi încetării unilaterale a focului din partea Kievului, a declarat, sâmbătă, şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, în timpul vizitei sale în Arabia Saudită, informează AFP.
Economica.net - S, 21 iun. 2014, 14:35
Rusia, preocupată de 'intensificarea' operaţiunii militare ucrainene - Lavrov

‘Faptul că aşa-zisa operaţiune antiteroristă (din Ucraina) cunoaşte o intensificare, în paralel cu avansarea planului de pace, este un lucru extrem de alarmant şi îngrijorător’, a declarat Lavrov.

Potrivit ministrului de externe al Rusiei, ‘teritoriul rus a fost deja vizat de tiruri şi au existat răniţi şi pagube’. ‘Nu ştim care va fi soarta celor care au fost răniţi de tiruri de mortier’, a mai spus ministrul rus.

În acelaşi context, Lavrov a declarat că planului de pace al preşedintelui Petro Poroşenko îi lipseşte un ‘element esenţial, cel al negocierilor’, (planul) fiind ‘radical diferit de declaraţia din 17 aprilie de la Geneva, care a fost susţinută de partenerii occidentali (ai Rusiei) şi de autorităţile ucrainene, cel puţin verbal, şi care a fost semnat de aceştia’.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou record pentru inflaţie. Topul celor mai mari scumpiri – date INS
Un nou record pentru inflaţie. Topul celor mai mari scumpiri – date INS
Rata anuală a inflaţiei a crescut la 10,85% în luna mai, de la 10,71% în luna aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 13,53%, mărfurile nealimentare cu 12,54%, iar......
Boom pe piața de turism: Ucrainieni de la Join Up! și-au dublat afacerile și au trimis peste 130.000 de români în vacanțe. Câți bani s-au cheltuit
Boom pe piața de turism: Ucrainieni de la Join Up! și-au dublat afacerile și au trimis peste 130.000 de români în vacanțe. ...
Tur operatorul Join Up! a realizat venituri record de 91,6 milioane de euro în 2025 pe piața din România, dublu față ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Începe proiectarea tronsoanelor 1 și 3
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Începe proiectarea tronsoanelor 1 și 3
Noua companie de drumuri CNIR a emis astăzi ordinul pentru începerea proiectării tronsoanelor 1 și 3 ale Autostrăzii ...
ANAF s-a dus peste casele de schimb valutar. Totalul amenzilor s-a ridicat la 3,5 milioane de lei, în cadrul unui proiect pilot
ANAF s-a dus peste casele de schimb valutar. Totalul amenzilor s-a ridicat la 3,5 milioane de lei, în cadrul unui proiect ...
 ANAF a descoperit nereguli fiscal la 85% dintre contribuabilii verificați în domeniul schimbului valutar, la 33 de operatori ...