Rusia şi Cipru au semnat un acord militar ce permite flotei ruse să folosească porturile cipriote

Rusia şi Cipru au reînnoit miercuri un acord militar bilateral cu ocazia vizitei oficiale efectuate la Moscova de preşedintele cipriot Nicos Anastasiades, în virtutea noilor prevederi din document navele flotei militare ruse primind acces în porturile din Cipru, transmit agenţiile Associated Press şi Xinhua.
Economica.net - mie, 25 feb. 2015, 19:38
Rusia şi Cipru au semnat un acord militar ce permite flotei ruse să folosească porturile cipriote

După discuţiile cu omologul său cipriot, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că acordul se referă în special la navele angajate în misiuni internaţionale de combatere a terorismului sau a pirateriei, el menţionând că înţelegerea nu este îndreptată împotriva vreunei terţe părţi.

De altfel, navele flotei ruse au mai ancorat în portul Limassol, dar acordul semnat miercuri creează o bază legală mai solidă pentru astfel de prezenţe.

Într-un interviu acordat agenţiei TASS înaintea plecării către Moscova, preşedintele Anastasiades a declarat că există şi tratative cu privire la posibilitatea ca avioanele ruseşti să primească acces la o bază aeriană de lângă localitatea Paphos pentru misiuni umanitare.

Şi ambasadorul rus la Nicosia a afirmat că guvernul de la Moscova a cerut Ciprului să-i permită folosirea unor baze aeriene de pe insulă, dar oficialii din cele două ţări nu au confirmat după întrevederea Putin-Anastasiades să se fi ajuns la o înţelegere la acest capitol.

La rândul său, ministrul cipriot de externe, Ioannis Kasoulides, a declarat că Rusia a cerut să i se permită folosirea unor facilităţi de stocare în portul Limassol – în apropierea bazei aeriene britanice -, iar această solicitarea este agreată de autorităţile de la Nicosia, care însă au cerut guvernului rus să mai aştepte până la finalizarea lucrărilor de extindere a portului.

Guvernul Ciprului a încercat în ultima vreme să minimalizeze importanţa cooperării militare cu Rusia, cooperare ce nu este văzută cu ochi buni de Marea Britanie, care deţine o bază aeriană la Akrotiri (pe coasta sudică), folosită de avioanele NATO ce desfăşoară misiuni în zona Orientului Mijlociu. Autorităţile cipriote susţin că acordul militar cu Rusia este asemănător celor încheiate cu Franţa, care a primit dreptul de a folosi o bază aeriană situată lângă oraşul Paphos pentru realimentarea şi întreţinerea avioanelor militare, sau cu Germania, căreia i s-a autorizat de asemenea accesul în porturile cipriote.

Pe de altă parte, preşedintele cipriot s-a pronunţat de mai multe ori împotriva adoptării de noi sancţiuni europene împotriva Moscovei, relaţiile dintre Rusia şi Cipru fiind foarte apropiate.

Ciprul este una dintre destinaţiile favorite ale turiştilor ruşi, iar în băncile acestei insule companiile ruse şi oamenii de afaceri ruşi au depus sume de bani considerabile.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
„Matriarhat” în patria lui Hamlet – Premierul Danemarcei Mette Frederiksen şi-a prezentat guvernul, format în majoritate din femei
„Matriarhat” în patria lui Hamlet – Premierul Danemarcei Mette Frederiksen şi-a prezentat guvernul, format ...
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a prezentat miercuri componenţa noului său guvern care, pentru prima dată în istoria Danemarcei, numără mai multe femei decât bărbaţi, relatează AFP....
FOTO Primul avion Boeing 737 MAX care înnoiește flota TAROM va purta numele „Mircea Lucescu”
FOTO Primul avion Boeing 737 MAX care înnoiește flota TAROM va purta numele „Mircea Lucescu”
TAROM a încheiat astăzi, 3 iunie, protocolul de utilizare a numelui lui Mircea Lucescu pentru denumirea primei aeronave ...
Tranzacție majoră în construcții aprobată în România. Gigantul elvețian Sika preia Akkim, producător de materiale chimice din Turcia
Tranzacție majoră în construcții aprobată în România. Gigantul elvețian Sika preia Akkim, producător de materiale ...
Consiliul Concurenței a dat undă verde achiziției pe care Sika o face și în țara noastră. Grupul elvețian cumpără ...
VIDEO Uzina din România care livrează componente pentru cel mai vândut avion din lume. Afaceri în creștere pentru gigantul Sonaca
VIDEO Uzina din România care livrează componente pentru cel mai vândut avion din lume. Afaceri în creștere pentru gigantul ...
Sonaca, unul dintre liderii globali ai industriei aerospațiale, și-a dublat anul trecut capacitatea de producție la fabrica ...