Rusia, Ucraina şi UE au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze naturale

Rusia şi Ucraina, reunite la Bruxelles la iniţiativa Uniunii Europeme, au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze, suspendate de la 1 iulie, a anunţat vineri seară vicepreşedintele CE Maros Sefcovic, responsabil pentru Uniunea energetică, citat de AFP.
Economica.net - S, 26 sept. 2015, 11:40
Rusia, Ucraina şi UE au ajuns la un acord asupra livrărilor de gaze naturale

‘Reuşită majoră: protocol asupra gazelor parafat’ de Rusia, Ucraina şi Uniunea Europeană, a scris pe contul său de Twitter Maros Sefcovic, care a prezidat o reuniune trilaterală la Bruxelles.

Ucraina, care se confruntă cu dificutăţi financiare, depinde puternic de livrările de enrgie provenind din Rusia şi este, totodată, o ţară de tranzit-cheie pentru livrările către Occident. UE a mediat negocierile între cele două părţi, pe fundalul conflictului din Donbas, în estul Ucrainei.

„Este un pas crucial în vederea asigurării Ucrainei cu suficiente gaze naturale în această iarnă şi cu privire la faptul că nu vor exista ameninţări la adresa unui tranzit continuu, sigur şi fiabil de gaze naturale din Rusia către UE”, a declarat Sefcovic după cinci ore de negocieri la Bruxelles.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...