Rusia va găzdui o reuniune internaţională pe tema distrugerii armamentului chimic sirian

Rusia va găzdui, vineri, o reuniune internaţională pe tema neutralizării arsenalului chimic sirian, anunţă adjunctul ministrului rus de Externe, Serghei Riabkov.
Economica.net - mar, 24 dec. 2013, 16:07
Rusia va găzdui o reuniune internaţională pe tema distrugerii armamentului chimic sirian

La reuniune vor participa experţi din Rusia, Statele Unite, Siria, de la Naţiunile Unite şi de la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice, a declarat Riabkov pentru Vocea Rusiei.

Pe fondul presiunilor internaţionale şi de teama unei intervenţii militare străine, regimul din Siria a acceptat distrugerea arsenalului chimic. Planul prevede transportarea tuturor agenţilor chimici în afara ţării până pe 31 decembrie şi distrugerea armamentului până pe 30 iunie.

„Suntem siguri că vom putea finaliza procesul de neutralizare în termenele stabilite”, a dat asigurări Riabkov.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi confruntări între grupuri insurgente afiliate opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit diverselor estimări, între 100.000 şi 120.000 de morţi.

Te-ar mai putea interesa și
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
MG4 a dominat piața mașinilor electrice în iulie și august 2026
Modelul MG4 al mărcii MG Motor a devenit, în lunile august și septembrie, liderul pieței mașinilor electrice din România. ...
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Liderii UE se reunesc la Consiliul European de toamnă, cu bugetul multianual – China şi Ucraina, pe agendă
Reuniunea va debuta cu o discuţie despre economie, între care problemele legate de competitivitatea europeană şi preţurile ...
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune Turcia despre atacurile cu drone din Marea Neagră
O serie de atacuri asupra unor nave comerciale la Marea Neagră din ultima săptămână a evidenţiat riscurile în regiune ...
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Sorin Scorțan, BiblioInvest: Pensiile vor acoperi cam jumătate din salariu
Pentru generația care iese la pensie peste trei decenii, prima pensie va reprezenta cam jumătate din salariul brut din ...