Ryanair, cea mai poluantă companie aeriană din UE, introduce calculatorul de emisii CO2. Cât e taxa pentru zborurile din România

Gigantul low-cost Ryanair a anunțat introducerea calculatorului de emisii CO2. Taxa este diferită, în funcție de zbor și este opțională. Pasagerii o pot plăti sau nu. Ryanair este singura companie aeriană care s-a aflat în 2019 în top 10 cei mari mari poluatori din UE.
Andrada Ghira - J, 29 iul. 2021, 12:36
Ryanair, cea mai poluantă companie aeriană din UE, introduce calculatorul de emisii CO2. Cât e taxa pentru zborurile din România

Ryanair a lansat un nou instrument digital care permite pasagerilor să-și compenseze pe deplin emisiile pe zborul lor Ryanair, voluntar.  Acest nou instrument calculează emisiile de carbon pentru fiecare pasager, pe fiecare rută Ryanair și va permite clienților să plătească costul integral sau parțial al emisiilor de CO2.

Înainte de introducerea calculatorului de emisii CO2, pasagerii Ryanair puteau plăti 2 euro taxa de carbon, taxă care s-a pastrat și în prezent.

Acum, pasagerii pot plăti, voluntar, fie taxa de 2 euro, fie taxa reală pentru zborul rezervat, care poate fi mult mai mare. Până în prezent s-au strâns 3,5 milioane de euro din donațiile pasagerilor pentru taxa de carbon. Ryanair a plătit 630 de milioane de euro taxă de carbon, potrivit datelor din ultimul raport financiar.

Care sunt taxele pentru emisiile de carbon pentru zborurile din România

Economica.net a efectuat mai multe simulări pe rutele pe care zboară Ryanair din România pentru a afla care este valoarea acestei taxe în funcție de zbor. Valorile sunt exprimate pentru un bilet dus-întors.

  • București-Madrid: 7,91 euro
  • București-Viena: 2,67 euro
  • București-Bruxelles: 5,61
  • București-Sofia: 0,96 euro
  • București-Zadar: 2,75 euro
  • București-Paphos: 3,93 euro
  • București-Marsilia: 5,37 euro
  • București-Berlin: 4,07 euro
  • București-Chania: 3,27 euro
  • București-Corfu: 2,42 euro
  • București-Dublin: 8,14 euro
  • București-Tel Aviv: 5,11 euro
  • București-Roma: 3,65 euro
  • București-Milano Malpensa: 4,39 euro
  • București-Amman: 5,36 euro
  • București-Londra Stansted: 6,65 euro
  • București-Timișoara: 1,52 euro

Ryanair în topul celor mai mari poluatori din Europa

Ryanair a intrat în 2018 în top zece cei mai mari poluatori din Europa, alături de mai multe centrale electrice din Germania. Nici în 2019 nu ieșit din acest top, realizat pe baza datelor Comisiei Europene. 

Compania a produs în 2019 peste 10 milioane de tone de CO2, deși are o flotă tânără, cu o medie de opt ani, compania este cel mai mare transportator aerian din Europa. Înainte de pandemie, compania a transportat 152,4 milioane de pasageri (2019), urmată de grupul Lufthansa, care a transportat 145,2 milioane de pasageri.

În 2019, Ryanair a anunțat că are în plan reducerea emisiilor de carbon cu 10%, de la 66g/ pasager/km la 60g până în 2030 și să ajungă la un nivel net zero al emisiilor de dioxid de carbon până în 2050. Pentru a face acest lucru, operatorul aerian are un plan de schimbare a avioanelor cu noile modele Boeing 737 8-20, o investiție de 22 de miliarde de euro. Noile avioane vor arde cu 16% mai puțin combustibil, nivelul de zgomot se va reduce cu 40%, dar vor avea și opt locuri în plus.

 

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...