S-a finalizat cea mai mare tranzacţie cu terenuri din ultimii 10 ani. SIF Banat Crişana a preluat Doosan IMGB

SIF Banat Crișana a finalizat, vineri, 23 octombrie 2020, achiziția pachetului de acțiuni reprezentând 99,92% din capitalul social al DOOSAN IMGB S.A. În urma emiterii de către Consiliul Concurenței a deciziei de neobiecțiune privind operațiunea de concertare economică realizată prin dobândirea de către SIF Banat-Crișana a controlului asupra DOOSAN IMGB S.A., a fost finalizată tranzacția pentru pachetul de control al companiei prin achitarea prețului integral și realizarea transferului proprietății acțiunilor la Depozitarul Central. Compania Doosan IMGB are în proprietate 540.000 metri patrați de teren intravilan, situat în sudul Capitalei.
Economica.net - lun, 26 oct. 2020, 09:35
S-a finalizat cea mai mare tranzacţie cu terenuri din ultimii 10 ani. SIF Banat Crişana a preluat Doosan IMGB

“Tranzacția prin care SIF Banat Crișana dobândește pachetul de control al Doosan IMGB cumulează câteva superlative. În primul rând, achiziția a vizat cea mai mare suprafață de teren intravilan compact din București – adică 540.000 metri patrați – contractat în ultimii 10 ani, într-o zonă în plină expansiune imobiliară, având o poziționare perfectă pentru acest gen de exploatare. De asemenea, acordul plasează SIF Banat Crișana pe primele poziții în topul celor mai mari deținători de suprafețe intravilane construibile din Capitală, completându-ne portofoliul amplu de investiții și dețineri imobiliare, directe sau indirecte. În ciuda contextului financiar relativ instabil, marcat de incertitudine și volatilitate ridicată, SIF Banat Crișana continuă să-și restructureze deținerile și să-și optimizeze investițiile, vizând plasamente cu perspective, în domenii a căror evoluție va fi, în mod cert, pozitivă. De asemenea, urmărim activ construcția unui portofoliu solid, adaptat și adaptabil, care să genereze plus-valoare acționarilor, indiferent de conjunctură”, a declarat Bogdan Drăgoi, director general și președinte al Consiliului de Administrație SIF Banat Crișana.

Tranzacția a fost intermediată de Crosspoint Real Estate și casa de avocatură BirișGoran, iar valoarea acesteia a fost estimată între 35 și 40 de milioane de euro. Potrivit consultanților de la Crosspoint Real Estate, care au intermediat tranzacția, aceasta este cea mai mare suprafață de teren tranzacționată, în ultimii zece ani, în România (exceptând terenurile agricole): 540.000 mp.

Societatea de Investiții Financiare Banat-Crișana este persoană juridică română, constituită ca societate pe acțiuni cu capital integral privat și funcționează ca societate de investiții de tip închis, cu o politică de investiții diversificată și este autorizată, reglementată și supravegheată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF). SIF Banat-Crișana este autoadministrată și din martie 2018 este autorizată de ASF ca administrator de fonduri de investiții alternative (AFIA).

Te-ar mai putea interesa și
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Bere Made in România – Pe ce loc se află România în topul producătorilor de bere din UE (date Eurostat)
Ţările membre ale Uniunii Europene au produs anul trecut o cantitate totală de 34,4 miliarde de litri de bere, în uşoară scădere (0,7%) faţă de 2024, dar în creştere cu 2,2% raportat la......
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul lui Fritz
Primul „mini-tramvai” Bozankaya din lotul de 10 cumpărat de Primăria din Timişoara ajunge în oraş. Anunțul ...
Primarul din Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, luni, că în cursul zilei va ajunge în oraş primul tramvai de mici ...
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Made in Germany – Producătorul de arme uşoare Heckler & Koch a realizat un profit record în primul semestru
Producătorul german de arme uşoare Heckler & Koch a raportat luni un profit record în prima jumătate a anului, în contextul ...
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând din 2012
Războiul şi vremea extremă au provocat, în august, cea mai mare creştere a preţurilor produselor agricole, începând ...
Preţurile produselor agricole se pregătesc să încheie luna august 2026 cu cea mai mare creştere lunară din ultimul ...