S-a lansat cartea de educaţie financiară pentru copii

"Suma în lei a depozitului mulitplicată cu procentul dobânzii înmulţit cu numărul de zile. Totul se împarte la numărul de zile dintr-un an care, în prealabil, a fost înmulţit cu 100", aceasta este o ecuaţie care apare în cartea de Educaţie Financiară, lansată marţi, şi care ar trebui să ajungă în şcoli din toamna viitoare.
Economica.net - mar, 13 dec. 2011, 21:49

Cartea a apărut pentru ca cei mici să înveţe cum să-şi drămuiască banii. „M-am jucat timp de o oră şi jumătate cu cinci copilaşi cu vârste cuprinse între 8 şi 10 ani, iar în funcţie de întrebările pe care mi le-au pus am structurat cele cinci capitole ale cărţii. Sunt greoaiem, însă un invăţător bun ştie cum să transforme greul în facil”, a spus economistul BNR, Ligia georgescu Goloşoiu.

„Nu ştiu dacă eu la vârsta lor aş fi înţeles. Dar sunt convins că ei, cu mijloacele diferite pe care le au la dispoziţie, altele decât cele de acum 50 de ani, când eu eram de vârsta lor, vor reuşi să înţeleagă mult mai mult”, a precizat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Gheţea.

„Noţiunile din carte nu sunt foarte grele pentru ei. Având în vedere că sunt clasa a IV-a, copiii au deja nişte noţiuni de bază”, a explicat educatoarea Alexandra Dumitru.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...