S-a semnat contractul. TAROM, ” în familie” cu giganții Lufthansa, Airfrance, Singapore Airlines, Virgin Australia sau Air Asia. Cine și cum va asigura avioanele și pasagerii operatorului român

TAROM a semnat contractele de asigurare a avioanelor, pasagerilor și altor terți eventual păgubiți în următorul an, a transmis Economica brokerul ceho-român Renomia SRBA, care a câștigat într-un parteneriat licitația orgaizată de operatorul aerian de stat. Cu această ocazie, TAROM intră într-o familie mai largă de companii asigurate printr-un cunoscut intermediar londonez în domeniu.
Şerban Buşcu - joi, 25 nov. 2021, 12:59
S-a semnat contractul. TAROM,

Economica anunța încă din 3 noiembrie că asocierea dintre Renomia SRBA și brokerul londonez Gallagher Aerospace sunt câștigătorii licitației, și că urmează să preia asigurarea pentru perioada 1 decembrie 2021-30 noiembrie 2022 de la cuplul Omniasig VIG-Marsh.

Tot Economica anunța în urmă cu 10 zile, pe 15 noiembrie, că semnarea contractului durează mai mult decât de obicei, întrucât partenerul londonez al Renomia SRBA a avut de îndeplinit proceduri ceva mai complicate.

Renomia vine în premieră cu clarificări în acest sens, într-un punct de vedere remis Economica.net, subliniind că TAROM este câștigătorul real al acestei competiții. De altfel, și noi am făcut referire directă la câștigul pe care compania aeriană l-a obținut, având în vedere prețul relativ redus pe care îl va plăti pentru asigurare.

Pentru RENOMIA SRBA ceea ce s-a reusit este un important succes, un lucru exceptional, insa pentru Gallagher Aerospace este doar “ business as usual”. Ne-am bazat pe parteneriatul cu Gallagher pentru ca  este o companie foarte puternica pe piata londoneza de aviatie, care astazi are in  in asigurare sute de companii aeriene din intreaga lume, cum ar fi Lufthansa, Airfrance, Singapore Airlines, Virgin Australia, Air Asia, etc. In acest context, cu siguranta plasarea in procent de  100% a riscului nu a fost o problema. Adevarata problema a fost timpul scurt in care a trebuit sa punem in functiune o multitudine de conexiuni, intr-o formula noua de plasament. Au fost si emotii, evident, dar am crezut in sansa noastra pentru ca am stiut ce facem in fiecare moment. Si, ca in orice competitie, ce nu te omoara, te face mai puternic!”, ne-a transmis Gheorghe Grad, Country manager al Renomia SRBA.

Cât primește TAROM pentru avioanele lovite sau stricate și ce sume merg spre pasageri, rudele celor decedați și orice alt păgubit?

Polița de tip CASCO pentru avioane nu este mult diferită față de cea pentru automobile. În esență, se despăgubesc, în anumite condiții și cu anumite excepții, defecțiunile suferite de aparatele de zbor. Potrivit caietului de sarcini de anul trecut, care se modifică doar marginal de la an la an și în principiu doar în cazul sumelor nu și a fondului, Tarom solicită o sumă pentru piesele de schimb și echipamente care se strică și o alta pentru daună totală din accidente.

Anul trecut, de exemplu, suma acoperită penru piese de schimb a fost de 24 de milioane de dolari. Anul acesta probabil că a fost ceva mai mică, având în vedere că flota numără acum doar 29 de avioane, față de 32 anul trecut, dar și că frecvența zborurilor a scăzut. O a doua componentă de CASCO este dauna totală, a cărei limită variază în funcție de tipul avionului. Cele mai scumpe aparate sunt Boeing-urile 737-800 a căror valoare era estimată anul trecut la circa 70 de milioane de euro, cu o sumă asigurată de 55 de milioane de euro.

Există și o franșiză, adică o sumă până la care asigurătorul nu intervine sau care va fi scăzută din despăgubirea achitată de asigurător în caz că dauna excede această sumă. În cazul aparatelor Airbus și Boeing franșiza este stabilită la 750.000 de dolari, iar în cazul aparatelor ATR, cu elice, la 100.000 de dolari. Pe un contract separat, urmează să fie asigurate și riscurile generate de război.

În cazul poliței de răspunderi, limita maximă merge până la 750 de milioane de dolari per eveniment în cazul pasagerilor și 25 de milioane de dolari în cazul nonpasagerilor.

Valoarea despăgubirilor plătite de asigurători în perioada 2005 – 2017 pentru daune înregistrate de aeronavele Tarom au însumat 15,4 milioane de dolari, din care 10 milioane de dolari pentru înlocuirea aeronavei care a lovit un autovehicul aflat pe pistă în timpul rulării pentru decolare. Accidentul a avut loc la finele anului 2007 pe Aeroportul Otopeni.

Operatorul are în utilizare 29 aeronave, respectiv 4 aeronave Boeing 737-700, 4 aeronave Boeing 737-300, 4 aeronave Airbus A318-111, 7 aeronave ATR 42-500, 2 aeronave ATR 72-500, 2 aeronave Boeing 737-800 NG, 2 aeronave Boeing 737-800 NG și 4 aeronave ATR 72-600.

 

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...