S&P a confirmat ratingul atribuit Chinei la ‘AA minus’, cu perspectivă stabilă

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) a confirmat la 'AA minus' ratingul suveran pe termen lung atribuit Chinei, cu perspectivă stabilă, transmite Xinhua.
Economica.net - vin, 29 nov. 2013, 19:21
S&P a confirmat ratingul atribuit Chinei la 'AA minus', cu perspectivă stabilă

De asemenea, S&P a menţinut calificativul pe termen scurt la ‘A-1 plus’.

Confirmarea ratingurilor reflectă potenţialul solid de creştere al economiei chineze şi nivelul ridicat al exporturilor, precum şi situaţia fiscală robustă, a apreciat agenţia de evaluare financiară.

Creşterea economiei chineze va fi în medie de 6,7% din 2013 până în 2016, un nivel mai scăzut decât avansul de 8,6% înregistrat în precedenţii cinci ani, estimează S&P.

Agenţia consideră că evoluţiile economice şi politice din următorii 2 – 3 ani vor menţine, probabil, actualul rating atribuit Chinei, deoarece reformele structurale vor reduce riscurile din sectorul financiar. Totuşi, avertizează agenţia, ratingul ar putea fi revizuit în scădere dacă procesul de reformă se va confrunta cu dificultăţi.

PIB-ul Chinei a înregistrat un avans de 7,8% în trimestrul al treilea al acestui an, aceasta fiind prima accelerare după două trimestre de încetinire a ritmului de creştere a celei de a doua economii mondiale, a anunţat luna trecută Guvernul de la Beijing.

În condiţiile în care anul trecut economia chineză a înregistrat o creştere a PIB de 7,7%, cea mai slabă performanţă din ultimii 13 ani, pentru acest an autorităţile de la Beijing şi-au fixat ca ţintă o creştere de 7,5%. Însă, după o stagnare la 7,7% în primul trimestru, urmată de o încetinire până la 7,5% în al doilea trimestru, a provocat temeri referitoare la o aterizare brutală a celei de a doua economii mondiale şi a determinat autorităţile să adopte noi măsuri pentru a stimula activitatea economică.

Economia chineză continuă să fie susţinută de investiţiile de capital fix, care, în primele nouă luni ale anului, au înregistrat o creştere peste aşteptări de 20,2%. Un alt factor care a ajutat China este că ‘numeroase economii dezvoltate au ieşit din recesiune în al doilea trimestru, ceea ce a avut un efect pozitiv pentru stabilizarea şi chiar creşterea exporturilor chineze’, apreciază purtătorul de cuvânt al Biroului naţional de statistică din China, Sheng Laiyun.

Te-ar mai putea interesa și
Justiţia din Belgia alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: „Oricine poate fi împuşcat”
Justiţia din Belgia alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: „Oricine poate fi împuşcat”
rocurorul din Bruxelles a tras un semnal de alarmă vineri privind o nouă serie de incidente armate legate de traficul de droguri în capitala belgiană şi a lansat un apel la întărirea poliţiei......
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
Grecia: O dronă turcească a pătruns până aproape de aeroportul din Alexandroupolis, avioane F-16 au intervenit
O dronă turcească a pătruns în spaţiul aerian al Greciei şi a survolat aeroportul din Alexandroupolis, necesitând ...
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Avrămescu (ASF), despre piaţa de creştere: Este o decizie importantă; ajută companiile care au nevoie de capital
Aprobarea noului Cod al Bursei de Valori Bucureşti - Sistem Multilateral de Tranzacţionare şi înregistrarea pieţei de ...
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Parchetul General: Peste 41.000 de dosare penale, soluţionate în luna iulie
Peste 41.000 de dosare penale au fost soluţionate de procurorii din ţară în luna iulie, fiind dispuse soluţii de trimitere ...