S&P a îmbunătăţit perspectiva de rating a Portugaliei la „stabilă”

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's a îmbunătăţit, vineri, perspectiva de rating a Portugaliei la 'stabilă', de la 'negativă', menţinând, însă, ratingul de ţară la 'BB', ceea ce plasează Portugalia în categoria investiţiilor speculative, transmite AFP.
Economica.net - vin, 09 mai 2014, 11:37
S&P a îmbunătăţit perspectiva de rating a Portugaliei la

Îmbunătăţirea perspectivei era aşteptată de unii analişti, în condiţiile în care, duminică, Portugalia a anunţat că va ieşi din programul de asistenţă financiară cu UE-FMI fără a cere o linie de credit preventivă.

În plus, luna trecută, Portugalia a revenit pe pieţele de obligaţiuni pentru prima dată după trei ani de absenţă, randamentul cerut de investitori pentru obligaţiunile pe zece ani atingând un minim record.

Standard & Poor’s şi-a justificat decizia prin faptul că performanţele economice şi bugetare ale Portugaliei au depăşit aşteptările sale.

‘Credem că PIB-ul Portugaliei ar putea să crească, în medie, cu 1,4% pe an în perioada 2014 – 2015, pe fondul unei creşteri susţinute a exporturilor, după o contracţie de 1,4%, în 2013’, estimează S&P.

Cu toate acestea, S&P avertizează că necesităţile de finanţare ale Portugaliei pentru următorii ani sunt ridicate. De asemenea, nivelul ridicat al datoriei publice, de 129% din PIB, ar putea deveni nesustenabil, în cazul în care creşterea va încetini.

‘Pe termen mediu şi lung, credem că nivelul redus al gradului de ocupare, cumulat cu un profil demografic nefavorabil, ar putea restrânge potenţialul de creştere al economiei portugheze’, susţine Standard & Poor’s.

Reformele adoptate de autorităţile portugheze, împreună cu o creştere a apetitului faţă de risc în rândul investitorilor, au condus la scăderea costurilor de finanţare ale Portugaliei.

Pe piaţa secundară, unde se tranzacţionează obligaţiunile emise deja, randamentul pentru titlurile portugheze se situa, vineri dimineaţă, la 3,44%, cel mai scăzut nivel înregistrat după luna ianuarie 2006.

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...