S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului „AAA” atribuit Marii Britanii din cauza referendumului

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor"s a revizuit în scădere, de la stabilă la negativă, perspectiva ratingului suveran "AAA" atribuit Marii Britanii şi a avertizat că ţara riscă să-şi piardă ratingul de credit în urma deciziei premierului David Cameron de a organiza un referendum privind apartenenţa ţării la UE, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 12 iun. 2015, 19:28
S&P a înrăutăţit perspectiva ratingului

S&P este singura mare agenţie de evaluare financiară care încă atribuie Regatului Unit un rating de top „AAA”. Înrăutăţirea perspectivei ratingului ar putea determina S&P să retrogradeze Marea Britanie în următorii doi ani.

„Decizia Guvernului de a organiza până în 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE indică faptul că politicile economice ar putea fi afectate, fiind mult mai expuse incertitudinilor politice decât am anticipat anterior”, se arată în comunicatul S&P.

Abia reales la 7 mai, premierul conservator David Cameron şi-a reiterat promisiunea de a organiza până la sfârşitul anului 2017 un referendum privind apartenenţa Marii Britanii la UE. Printre obiectivele principalele pe care David Cameron le va urmări în renegocierea relaţiilor cu UE se numără obţinerea unui drept de veto asupra deciziilor comunitare de natură să afecteze interesele naţionale britanice şi diminuarea fluxului imigranţilor est-europeni în Marea Britanie, în special prin adoptarea unor măsuri care să restricţioneze accesul acestora din urmă la sistemul britanic de asistenţă socială. O astfel de măsură ar fi îngheţarea timp de patru ani a ajutoarelor sociale pentru noii imigranţi.

Luni, agenţia de evaluare financiară Moody”s a avertizat că un vot în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană (Brexit) ar putea duce la retrogradarea ratingului de credit al ţării, va bloca accesul la piaţa comună şi la oportunităţile de afaceri, dar va pune presiune şi asupra lire sterline.

Moody”s atribuie Regatului Unit un rating suveran „Aa1” cu perspectivă stabilă, cu o treaptă sub „AAA” (cel mai ridicat nivel).

În opinia Moody”s, Brexit va avea implicaţii negative asupra perspectivelor de creştere ale economiei britanice şi, în absenţa unui acord comercial alternativ cu UE, ratingul suveran al ţării va fi sub presiune.

Agenţia estimează că avansul PIB-ului Marii Britanii va rămâne solid în 2015 şi 2016 dar povara nivelului ridicat al datoriei rămâne un element de slăbiciune, chiar dacă Executivul s-a angajat să reducă deficitul şi să majoreze productivitatea.

Moody”s se aşteaptă ca economia britanică să înregistreze o creştere de 2,7% în 2015 şi de 2,4% în 2016.

În ritm anual, PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 2,4% în primul trimestru din 2015, cel mai rapid avans din rândul statelor G7 (principalele şapte state industrializate din lume).

În 2014, PIB-ul Regatului Unit a crescut cu 2,8%, faţă de un avans de 2,6% estimat iniţial de ONS şi faţă de o expansiune de 1,7% în 2013. Este cel mai rapid ritm de creştere din 2006, când PIB-ul a înregistrat un avans de 3%.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...