Ucraina, retrogradată la „CCC plus” de S&P, cu perspectiva negativă

Agenţia de evaluare financiară Standard and Poor's a coborât marţi ratingul atribuit pentru datoriile în valută ale Ucrainei până la 'CCC plus' de la 'B minus', perspectiva asociată fiind negativă, motivându­şi decizia prin escaladarea instabilităţii politice, informează un comunicat de presă.
Economica.net - mar, 28 ian. 2014, 21:01
Ucraina, retrogradată la

Premierul ucrainean, Mykola Azarov, a demisionat marţi, în timp ce deputaţii loiali preşedintelui Viktor Ianukovici, în încercarea de a calma protestele de stradă, au dat înapoi şi au retras legile antiprotest pe care Parlamentul le adoptase în urmă cu 12 zile.

‘Retrogradarea reflectă opinia noastră că escaladarea semnificativă a tensiunilor politice în Ucraina face ca sprijinul financiar promis de Rusia să fie mai puţin sigur dacă Guvernul condus de preşedintele Ianukovici va cădea’, se arată în comunicatul S&P.

Agenţia de evaluare consideră că, deocamdată, nu este clar cum va fi rezolvată situaţia politică. Cu toate acestea, dacă Ianukovici va pierde puterea iar relaţiile cu Rusia se vor deteriora, S&P consideră că finanţarea de 15 miliarde de dolari (aproximativ 8% din PIB-ul Ucrainei) promisă de Rusia ar putea fi pusă în pericol.

Perspectiva ‘negativă’ asociată ratingului Ucrainei înseamnă că există cel puţin 30% şanse ca S&P să reducă din nou ratingul suveran al Ucrainei, care se afla deja în zona ‘junk’, cea a investiţiilor speculative. ‘Am putea reduce ratingurile dacă instabilitatea politică va conduce la o nouă diminuare a capacităţii administrative a Guvernului de a asigura serviciul datoriei sau dacă sprijinul financiar promis de Rusia nu va fi acordat şi nu vor fi găsite surse alternative de finanţare’, avertizează S&P. Agenţia adaugă faptul că ar putea stabiliza şi chiar îmbunătăţi ratingul Ucrainei dacă tensiunile politice se vor reduce iar necesităţile de finanţare externă ale ţării vor fi asigurate.

La mijlocul lunii trecute, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avut o întâlnire cu omologul său ucrainean, Viktor Ianukovici la sfârşitul căreia Putin a anunţat că Moscova a decis să cumpere obligaţiuni guvernamentale urcainene în valoare de 15 miliarde de dolari şi de asemenea să reducă cu o treime preţul gazelor naturale livrate Ucrainei.

Marţi, Vladimir Putin a declarat că Rusia nu va revizui condiţiile împrumutului acordat Ucrainei sau reducerea preţului la gaze. Putin a precizat că Guvernul de la Moscova îşi va onora obligaţia de a împrumuta 15 miliarde de dolari Ucrainei chiar dacă următorul Guvern va fi unul al opoziţiei.

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv o clădire care găzduieşte forţele americane, potrivit unui comunicat......
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...