Să protejăm piețele, dacă vrem să susținem civilizația

Desigur, îndemnul nu conține cuvântul folosit de mine („distruge”), dar rostul său este tocmai acesta. Astfel, în spațiul public s-au emis afirmații precum:
– “preluarea temporară a controlului statului asupra unor sectoare economice (energie ș.a.)”.
– „îngheţarea preţurilor la utilităţi, gaze, energie, telefon, televiziune şi internet”.
– „Subordonarea băncilor comerciale Băncii Naţionale”.

Dacă aceste intenții sunt puse în practică, atunci efectul lor va fi distrugerea economiei de piață și reîntoarcerea la socialism într-un număr foarte mare de domenii: în sectorul alimentar, în cel al creditului bancar, în comunicații etc.
Din fericire, nici un economist serios nu a avizat favorabil opiniile menționate mai sus, în fond părerile unor persoane fără pregătire adecvată, dar care nu ezită să vocifereze pe subiecte care nu intră în aria lor de competență.

Piața și prețurile sunt instituții sociale. Piața asigură descoperirea de oportunități, comunicarea de informații, sincronizarea antreprenorilor pe lanțul de producție, coordonarea dintre planurile acestora și preferințele consumatorilor – pe scurt, piața reprezintă coloana vertebrală a economiei. Piețele și prețurile nu sunt un moft instituțional, un element de care ne putem dispensa când avem chef; ele reprezintă chintesența ordinii economice raționale – cu alte cuvinte, fie le înțelegem rolul fundamental în dezvoltarea unei civilizații prospere, fie le amputăm și admitem că ne place haosul și alocarea resurselor în funcție de decizia pur discreționară a unuia sau altuia. Apropo de situațiile de urgență (în accepțiunea largă a termenului), iată ce spunea economistul laureat al premiului Nobel, Friedrich Hayek:

„Dacă acceptăm că problema economică a societății este una de adaptare rapidă la schimbarea circumstanțelor de timp și spațiu, rezultă că deciziile ultime trebuie încredințate oamenilor care sunt familiari cu aceste circumstanțe, care cunosc direct atât schimbările relevante cât și disponibilitatea imediată a resurselor necesare. Nu ne putem aștepta ca această problemă să fie rezolvată mai întâi prin transmiterea tuturor informațiilor unui comitet central care, după ce integrează toată această cunoaștere, să emită ordine. Trebuie să o rezolvăm într-o manieră descentralizată.” (În anul 2011, lucrarea “The Use of Knowledge in Society” (1945) din care face parte pasajul citat, a fost selectată în top 20 de lucrări publicate de una din cele mai prestigioase reviste de economie din lume, American Economic Review, cu ocazia împlinirii unui secol de existență.)
Traversăm un episod provocator al istoriei contemporane. Nu este primul și cu siguranță nici ultimul de acest gen. De fapt, trebuie să ne așteptăm ca, în condițiile creșterii demografice și a globalizării desăvârșite, izbucnirea și extinderea epidemiilor să revină mai frecvent în viitor. Dat fiind că actuala epidemie a ajuns într-un stadiu în care cu greu mai poate fi controlată, numeroși medici apreciază că omenirea trebuie să se acomodeze cu covid-19, finalmente majoritatea populației putând fi infectată. În aceste condiții, ocrotirea instituțiilor sociale este la fel de importantă ca și salvarea vieții oamenilor. Distrugerea instituțiilor care susțin cooperarea socială și asigură coagularea cunoașterii dispersate în miliarde de locuri și ipostaze nu va face decât să îngroape economia și, odată cu ea, speranța de viață a tuturor.
Economia de piață, diviziunea extinsă a muncii și libertatea de a inova și de a colabora sunt instrumentele prin care omenirea se adaptează provocărilor, mijloacele prin care a ajuns la un nivel nemaiîntâlnit de prosperitate și prin care a depășit toate provocările, medicale sau de altă natură. Trebuie să ținem cu dinții de ele.