Salariile angajaţilor din administraţia publică locală ar putea fi majorate cu până la 12%

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat marţi că salariile angajaţilor din administraţia publică locală ar putea creşte cu până la 12%, în funcţie de buget şi de plafonul stabilit de Ministerul de Finanţe.
Economica.net - mar, 30 iun. 2015, 10:26
Salariile angajaţilor din administraţia publică locală ar putea fi majorate cu până la 12%

‘Prin OUG care presupune completarea ordonanţei 83 privind salarizarea în sistemul preuniversitar şi universitar – de care beneficiază cele 60.000 de cadre nedidactice – am făcut o nouă prevedere, prin care salariaţilor din administraţia publică locală, în limita bugetului şi a plafonului care a fost stabilit de către Ministerul de Finanţe, li se pot majora salariile cu până la 12%’, a afirmat Plumb, la Palatul Victoria.

Începând cu 1 august, salariile personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar vor fi majorate cu 12%.

‘O Ordonanţă de urgenţă aprobată astăzi se referă la respectarea acordului cu partenerii noştri sociali din domeniul educaţiei. Mă refer la 60.000 de persoane, cadre nedidactice, din sistemul de învăţământ preuniversitar şi universitar, care vor beneficia de o majorare salarială cu 12%, începând cu 1 august’, a spus ministrul Muncii.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski anunţă că Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă armistițiul energetic
Zelenski anunţă că Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă armistițiul energetic
Ucraina va răspunde dacă Rusia nu respectă un armistiţiu energetic în această iarnă, a declarat luni preşedintele Volodimir Zelenski, după anunţul neaşteptat al preşedintelui SUA, Donald......
Plan de 100 de milioane de euro pentru Portul Constanța: DP World începe electrificarea totală a celui mai mare terminal de containere de la Marea Neagră
Plan de 100 de milioane de euro pentru Portul Constanța: DP World începe electrificarea totală a celui mai mare terminal ...
DP World investește 100 de milioane de euro în electrificarea terminalului pe care îl operează în portul Constanța.
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă
Hidrocentralele şi reactoarele nucleare din România şi paradoxul energetic din ţara noastră – opinie Dumitru Chisăliţă, ...
România are hidrocentrale şi reactoare nucleare care pot produce electricitate la costuri relativ reduse, însă avantajul ...
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în ...