Salina Turda a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic public din România. Record de turişti în 2016

Salina Turda a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic public din România, după ce a înregistrat, anul trecut, peste 600.000 de turişti, 2016 fiind şi anul cu cei mai mulţi vizitatori din istoria minei.
Economica.net - joi, 23 feb. 2017, 15:19
Salina Turda a devenit cel mai vizitat obiectiv turistic public din România. Record de turişti în 2016

Directorul Salinei Turda, Simona Baciu, a explicat miercuri, pentru AGERPRES, că numărul turiştilor a înregistrat creşteri constante după 2010, când mina a fost modernizată cu fonduri europene.

‘Anul trecut s-a înregistrat un număr de 617.890 de turişti, plătitori de bilete, care au intrat în subteran. Este anul cu cei mai mulţi turişti dintotdeauna. După 2010, după finalizarea proiectului pe fonduri europene, numărul de turişti a crescut constant, iar anul trecut a fost cel mai mare număr de turişti’, a declarat Simona Baciu, care a participat miercuri la un eveniment dedicat vizitării salinei de către jurnalişti.

Potrivit acesteia, anul trecut au fost înregistraţi, doar într-o singură zi, de Sfânta Maria, peste 8.000 de vizitatori, şi a fost pentru prima dată când conducerea salinei a trebuit să întrerupă intrarea vizitatorilor, pentru 30 de minute, deoarece fluxul în subteran devenise prea aglomerat.

Astfel, numărul turiştilor a fost mai mare în 2016, faţă de anul precedent, cu aproximativ 22%, obiectivul înregistrând în 2015 peste 580.000 de vizitatori.

Numărul din ce în ce mai mare de turişti i-a determinat pe cei din conducerea salinei să decidă o mărire a spaţiului de vizitat, prin reabilitarea minei Iosif. Pentru acest lucru conducerea salinei intenţionează să obţină fonduri printr-un nou proiect european, deoarece lucrarea ar costa foarte mult.

‘Mina Iosif presupune investiţii extrem de mari, ar fi un proiect de câteva milioane de euro, pentru care sper să obţinem din nou fonduri europene. Salina Turda este un exemplu de succes în acest sens, investiţia din 2010 s-a realizat tot cu fonduri europene, cred că nu va fi imposibil să obţinem aceşti bani pentru amenajarea minei Iosif. Municipalitatea în acest moment nu dispune de sumele necesare. Vom amenaja mina Iosif şi practic vom dubla circuitul vizitabil al salinei’, a mai spus Simona Baciu.

Mina Iosif are formă conică şi are aproximativ 3.000 de metri ca suprafaţă. Fondurile vor fi folosită în special pentru realizarea circulaţiei pe verticală, la care mina este deficitară, în opinia conducerii obiectivului, dorindu-se montarea unui lift mai mare decât cel existent.

Simona Baciu a explicat că se doreşte dezvoltarea turismului medical şi astfel este absolut necesară crearea unor spaţii de petrecere a timpului, care este de fapt acţiunea în care constă tratamentul de speleoterapie.

Salina Turda a fost modernizată în urmă cu câţiva ani cu fonduri europene şi este în acest moment una dintre cele mai mari atracţii turistice ale ţării, având amenajate locuri de joacă pentru copii, un carusel uriaş, zone de sport – minigolf, bowling, biliard, tenis de masă, un lac pe care turiştii se pot da cu barca şi un amfiteatru pentru spectacole, dar şi zone destinate sănătăţii unde oamenii pot veni pentru a trata rinitele, astmul bronşic, infecţiile respiratorii sau alte boli şi afecţiuni.

Salina Turda, care este unică în lume prin faptul că prezintă şi zone de exploataţie conice (specifice începuturilor mineritului în sare), dar şi trapezoidale, a fost deschisă în perioada Evului Mediu. Potrivit sitului oficial al Salinei Turda, începuturile mineritului în sare, în sensul în care acest concept este definit în prezent, se situează în timp la nivelul secolelor XI – XIII. În anul 1075 cancelaria maghiară, într-un document în care face referire la Transilvania, menţionează şi despre vama ocnelor de sare ‘la cetatea ce se cheamă Turda…în locul ce se cheamă în ungureşte Aranyas, iar în latineşte Aureus’. Primul document care vorbeşte în mod explicit de existenţa unei exploatări de sare la Turda este datat 1 mai 1271, fiind emis de cancelaria maghiară. Prin actul menţionat, se dăruia capitolului din Transilvania ‘ocna de sare de la Turda’.

După anul 1950 pâna în anul 1992, când a fost redeschisă pentru public ca obiectiv turistic, primii 500 metri ai galeriei de transport Franz Josef au fost utilizaţi ca depozit de brânzeturi.

‘În anul 2008 salina intră într-un amplu proces de modernizare şi amenajare în cadrul programului PHARE 2005 CES infrastructură mare regională/locală, în valoare de 6 milioane euro, fiind redată circuitului turistic începând cu luna ianuarie 2010. Starea excelentă de conservare a lucrărilor miniere şi a utilajelor utilizate la transportul sării, alături de grija cu care s-au efectuat lucrările de pregătire a salinei pentru a deveni un obiectiv turistic european sau chiar mondial, fac din Salina Turda un loc în care trecutul şi prezentul se întrepătrund armonios’, se mai arată pe situl celui mai vizitat obiectiv turistic din România, la acest moment.

Te-ar mai putea interesa și
Drum Greenfield – PMB va cere scoaterea din fondul forestier a 0,3 hectare, pentru a asigura accesul în cartierul de la marginea Bucureştiului
Drum Greenfield – PMB va cere scoaterea din fondul forestier a 0,3 hectare, pentru a asigura accesul în cartierul ...
Consilierii generali vor dezbate în şedinţa de luni un proiect de hotărâre prin care solicită scoaterea definitivă din fondul forestier naţional, cu compensare, a 0,3009 hectare din Pădurea......
HAI Aluminium a ales compania Wiren pentru un portofoliu de proiecte ce însumează peste 10 MWp
HAI Aluminium a ales compania Wiren pentru un portofoliu de proiecte ce însumează peste 10 MWp
Pentru HAI Aluminium, parteneriatul cu Wiren reprezintă tranziția către un consum independent, din surse de energie sustenabilă. ...
Alfa Software din Cluj-Napoca a avut venituri cu 30,7% mai mari în 2023, de peste 3,6 mil. euro
Alfa Software din Cluj-Napoca a avut venituri cu 30,7% mai mari în 2023, de peste 3,6 mil. euro
Alfa Software, furnizor de sisteme informatice de business din Cluj-Napoca, a încheiat anul 2023 cu venituri cu 30,7% mai ...
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului Mega Image, deschide la București un hub tech pentru toată Europa. Va angaja 250 de IT-iști, majoritatea români
Ahold Delhaize, proprietarul lanțului Mega Image, deschide la București un hub tech pentru toată Europa. Va angaja 250 ...
Retailerul olandezo-belgian Ahold Delhaize, care operează pe plan local lanțul Mega Image și care a cumpărat Profi Rom ...