Samsung are 39 mld dolari în numerar şi va aplica o politică de achiziţii mai agresivă

Samsung Electronics are la dispoziţie 39 de miliarde de dolari în numerar şi intenţionează să aplice o politică de achiziţii mai agresivă decât până acum, pentru a se dezvolta dincolo de domeniul principal de activitate, cel al electronicelor de consum, de teamă că piaţa sa se apropie de saturaţie.
Economica.net - mie, 06 nov. 2013, 17:04
Samsung are 39 mld dolari în numerar şi va aplica o politică de achiziţii mai agresivă

Producătorul smartphone-urilor Galaxy va fi mai agresiv în tranzacţii, după ce din 2010 a cheltuit 1 miliard de dolari investind în 14 companii, a declarat miercuri directorul financiar, Lee Sang Hoon, la o întâlnire a conducerii grupului cu analiştii organizată la Seul, transmite Bloomberg.

Samsung analizează totodată stabilirea dividendelor la 1% din preţul mediu al acţiunilor, ceea ce ar putea dubla încasările investitorilor.

Cel mai mare producător de smartphone-uri, televizioare şi cip-uri de memorie la nivel mondial a organizat prima întâlnire a conducerii cu analiştii după 2005, pe fondul temerilor că segmentele pe care operează se apropie de nivelul maxim, în condiţiile în care producătorii low-cost din China exercită presiuni asupra preţurilor.

Acţiunile Samsung se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii cinci ani, din cauza creşterii dependenţei companiei de smartphone-uri. Analiştii anticipează încetinirea creşterii pe piaţa smartphone-urilor, chiar dacă unul din patru astfel de aparate comercializate la nivel mondial aparţin Samsung.

„Vom extinde strategia de fuziuni şi achiziţii, pentru a urmări oportunităţi într-o gamă variată de domenii. Compania vrea ca operaţiunile actuale să devină mai competitive, dar şi să profite de noi oportunităţi de dezvoltare viitoare”, a spus Lee Sang Hoon.

Samsung a investit deja în companiile Sharp, Novaled şi Medison, în încercarea de a integra mai bine oferta în domeniile hardware şi software.

Lee a mai arătat că Samsung va cheltui în acest an 14 miliarde de dolari pentru cercetare şi dezvoltare, comparativ cu 8 miliarde de dolari în 2010.

Samsung a raportat un profit record pentru trimestrul al treilea, în urcare cu 25%, la 7,6 miliarde de dolari, datorită creşterii vânzărilor de smartphone-uri Galaxy şi cipuri de memorie. Veniturile au crescut cu 13% în trimestrul al treilea faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 55,6 miliarde de dolari.

Samsung are ca obiectiv atingerea unor vânzări anuale de 400 de miliarde de dolari până în 2020, a declarat co-directorul general Kwon Oh Hyun, la întâlnirea cu analiştii.

În acest an, Samsung a lansat smartphone-ul Galaxy S4, smartwatch-ul Galaxy Gear, precum şi primul telefon cu ecran curbat. Totodată, a înregistrat design-ul unor ochelari inteligenţi, pentru a concura Google Glass.

Grupul a vândut în trimestrul al treilea 120 de milioane de telefoane, corespunzătoare unei cote de piaţă de 28,7%, potrivit companiei de analiză a pieţei Strategy Analytics.

Samsung anticipează că în acest an vânzările de aparate Galaxy S şi Note vor depăşi 100 de milioane de unităţi, a spus Shin Jong Kyun, directorul diviziei de dispozitive mobile.

La întâlnirea cu conducerea Samsung au participat 400 de analişti şi experţi în tehnologie.

Acţiunile Samsung au scăzut miercuri cu 2,3% la bursa din Seul, iar de la începutul acestui an au coborât cu 4,7%.

Te-ar mai putea interesa și
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții de milioane de euro pentru fiecare MW construit
Mihai Manole, Tema Energy: Dacă România poate oferi energie și conectivitate, are șanse reale să atragă investiții ...
Proiectele de centre de date anunțate în România în 2025 și 2026 ar putea transforma radical piața locală și atrage investiții de milioane de euro pentru fiecare MW de capacitate......
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Scandalul practicilor înșelătoare de finanțare obligă marile grupuri auto să facă provizioane pentru despăgubiri
Puțin cunoscut în România, scandalul practicilor înșelătoare de finanțare auto din Marea Britanie a generat deja multe ...
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Laptele va fi tot mai puțin și mai scump în anii ce vin. Prețurile ar putea crește cu peste 30% în patru ani
Pentru că fermierii renunță la vaci din motive precum creșterea costurilor sau îmbătrânirea populației, producția ...
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai în București-Ilfov, Cluj și Brașov s-a strâns jumătate din suma totală – analiză exclusivă
Profesorii au făcut aproape un sfert de miliard de lei din meditații anul trecut, doar din ce au declarat la Fisc. Numai ...
Suma totală declarată de profesorii din ţara noastră la Fisc că au obţinut-o din meditaţii se ridică la 225 de milioane ...