Samsung prezintă primul smartwatch şi noul Galaxy Note 3

Samsung Electronics va prezenta miercuri primul său smartwatch şi noua versiune a smartphone-ului cu ecran mare Galaxy Note, la expoziţia de aparatură electronică de consum IFA de la Berlin, anticipează analiştii, relatează MarketWatch.
Economica.net - mar, 03 sept. 2013, 16:40
Samsung prezintă primul smartwatch şi noul Galaxy Note 3

Compania sud-coreeană urmează să prezinte Galaxy Note 3, o versiune îmbunătăţită a popularei game de smartphone-uri cu ecran mare. Versiunea anterioară a fost dezvăluită la expoziţia IFA de anul trecut, înaintea lansării pe piaţă din toamnă.

Mult mai important ar putea fi debutul primului smartwatch al Samsung, numit deja Galaxy Gear.

Un director al Samsung a confirmat săptămâna trecută existenţa dispozitivului într-un interviu acordat publicaţiei Korea Times.

El a spus că „noul dispozitiv portabil concept” Galaxy Gear va avea un ecran rigid şi rolul „să sporească şi să îmbogăţească, în multe privinţe, experienţa actuală a aparatelor smart mobile”. Oficialul companiei a sugerat că produsul va avea un rol periferic, pe lângă smartphone-urile Galaxy.

Afirmaţiile sale ridică multe întrebări în legătură cu ce poate face dispozitivul. De asemenea, utilizarea termenului concept te face să te întrebi dacă Galaxy Gear va fi introdus pe piaţă în acest an.

Smartwatch-urile actuale sunt fie aparate adaptate pentru fitness, cum este Nike FuelBand, fie oferă unele funcţii de alertă legate de smartphone-uri, precum mesajele primite.

„Ceea ce poate face Samsung este să integreze dispozitivul cu un telefon, iar acesta este un lucru important, pentru că este ceea ce deranjează utilizatorii produselor actuale”, a declarat Sarah Rotman Epps, analist la Forrester.

Actuala piaţă a aşa-numitelor aparate smartwatch este încă mică, cu toate că Sony şi Nike au introdus deja astfel de produse.

Apple ar lucra, potrivit analiştilor, la dezvoltarea unui iWatch, dar nu este aşteptată o lansare în acest an.

Epps a arătat că este neclar care ar fi intenţiile Samsung pentru smartwatch şi nici piaţa potenţială.

„Ceasurile sunt în declin, iar aparatele smartwatch au existat în ultimul deceniu sub o formă sau alta, fără să atragă un interes prea mare. Fie Samsung acţionează la timpul potrivit, fie smartwatch-urile sunt un produs sci-fi care nu îşi are locul pe piaţa reală”, a spus Epps.

Noul Galaxy Note 3 este un pariu mai puţin riscant pentru companie. Samsung a lansat primul smartphone cu ecran mare la sfârşitul lui 2011, iar anul trecut Galaxy Note 2.

Versiunea din acest an va avea un ecran mai mare, de 5,7 inci, comparativ cu 5,5 inci în cazul Galaxy Note 2, potrivit informaţiilor apărute pe blogurile de specialitate. Totodată, ar putea avea un chipset mai puternic şi o baterie cu capacitate mai mare.

Cererea pentru smartphone-urile cu ecrane mari a crescut constant. IDC estimează că aparatele cu ecrane de minim 5 inci au reprezentat circa 14% din vânzările mondiale de smartphone-uri în primul semestru, faţă de aproximativ 3% în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Circa 22% din vânzările totale de smartphone-uri ale Samsung din trimestrul al doilea au fost de telefoane de această mărime, potrivit datelor Kantar Worldpanel ComTech.

Te-ar mai putea interesa și
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
Stațiile de carburanți Rompetrol, deservite de un nou sistem informatic de retail
KMG International (Rompetrol) a integrat recent un nou sistem informatic de retail care deservește întreaga rețea de stații de carburanți gestionată de Rompetrol Downstream în România. În......
Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili în ţările Uniunii Europene
Şoc de aprovizionare la carburanţi – Avertisment pentru toate ţările din UE. Reduceri ale consumului de combustibili ...
Uniunea Europeană a avertizat miercuri statele membre că pieţele energetice se vor confrunta cu un şoc de aprovizionare ...
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Analiză: Cum au redus noile aplicații financiare timpii de retragere online de la 3 zile la câteva secunde
Retragerile online nu mai durează zile întregi. Noile aplicații financiare au redus timpul la câteva secunde, deci regulile ...
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Transelectrica pune centrale fotovoltaice și baterii la 29 de stații de transformare. Beneficii în funcționarea SEN
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA avansează în derularea investiției de instalare ...