Samsung SmartThings şi Google colaborează pentru a îmbunătăţi eficiența caselor inteligente prin integrarea Nest

Samsung SmartThings, una dintre cele mai populare soluţii smart home de pe glob se asociază cu Google, aducând portofoliul de produse Nest în cadrul produselor compatibile şi interconectabile din ecosistem. Prin aceasta integrare dispozitivele Google Nest, precum termostatele, camerele şi soneriile inteligente vor primi certificarea "Compatible cu SmartThings" (WST-Works With SmartThings).
Lidia Neagu - mie, 09 dec. 2020, 11:11
Samsung SmartThings şi Google colaborează pentru a îmbunătăţi eficiența caselor inteligente prin integrarea Nest

SmartThings reprezintă tehnologia de vârf care facilitează viața conectată și conduce viitorul IoT. Platforma sa activă suportă deja peste 5000 de dispozitive cu 180 de brand-uri certificate și oferă posibilități infinite inovatorilor și dezvoltatorilor care caută o conectivitate perfectă într-un vast ecosistem IoT.

Odată cu această certificare, utilizatorii îşi vor putea controla fără probleme casele inteligente prin serviciul SmartThings. Pentru prima dată utilizatorii de SmartThings vor putea să regleze un termostat Nest direct de pe telefon, de pe frigiderul inteligent Samsung sau de pe televizor. În plus veţi putea vizualiza imaginile surprinse de camerele de securitate Nest poziţionate în afara locuinţei şi să auziţi dacă este cineva la uşă cu ajutorul lui Nest Hello.

Puteţi crea scene şi experienţe automate, controlând funcţiile acestor aparate prin comenzi şi preseturi. Evident există şi control vocal, dar şi control prin aplicaţia de pe telefon SmartThings. Există şi interacţiune inversă, aşa că puteţi transmite de pe dispozitivele Nest comenzi spre televizoarele Samsung sau frigiderele din gama Family Hub. Puteţi regla iluminarea, automatiza pornirea căldurii când este deschisă o fereastră şi seta temperatura optimă pentru programul de somn al unui bebeluş.

„Tehnologia SmartThings continuă tot mai mult să cuprindă și să îmbunătățească experiența unui stil de viață inteligent. Suntem încântați să ne consolidăm parteneriatul cu Google și să integrăm dispozitivele Nest în portofoliul nostru de produse compatibile cu SmartThings pentru a le oferi utilizatorilor mai multe modalități de a-și controla și automatiza casa. Ne-am angajat să creăm un sistem universal în care toate dispozitivele inteligente de acasă să poată funcționa împreună”, a declarat Ralf Elias, Global Vice President IOT/ Business Development & Partnerships de la Samsung Electronics.

Recent, Samsung a integrat în ecosistemul SmartThings şi Mercedes-Benz, iar parteneriatul cu Google reprezintă următorul mare pas. SmartThings este lider în industria de tehnologie Internet of Things, iar platforma sa activă reuneşte dispozitive, dezvoltatori şi servicii pentru a oferi unul dintre cele mai mari ecosisteme integrate. Peste 100 de branduri certificate sunt incluse şi peste 63 de milioane de utilizatori activi folosesc platforma.

Te-ar mai putea interesa și
Curieratul, o piaţă care sparge pragul de 9 miliarde de lei – analiză
Curieratul, o piaţă care sparge pragul de 9 miliarde de lei – analiză
Piața de curierat a trecut în premieră de pragul de 9 miliarde de lei în 2025, însă profitul cumulat al firmelor din piață continuă panta descendentă pe care a intrat în 2021, scrie......
Pîslaru: Cel puţin o treime din finanţarea pentru dezvoltarea României, în perioada 2028-2034, trebuie alocată sectorului privat
Pîslaru: Cel puţin o treime din finanţarea pentru dezvoltarea României, în perioada 2028-2034, trebuie alocată sectorului ...
Cel puţin o treime din finanţarea destinată dezvoltării României în perioada de programare europeană 2028-2034 trebuie ...
Hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România – cercetare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (UAIC)
Hartă a zonelor cu risc de căderi de roci din România – cercetare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” ...
O cercetare la care a colaborat Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) a condus la realizarea primei hărţi ...
Motorola prezintă noul edge 70 max, primul telefon cu asistentul Qira AI și baterie de 7.100 mAh
Motorola prezintă noul edge 70 max, primul telefon cu asistentul Qira AI și baterie de 7.100 mAh
Motorola anunță noul telefon motorola edge 70 max, creat pentru a ține pasul cu utilizatorii care se joacă, urmăresc ...