„În timp ce guvernul interimar Bolojan limitează dialogul social, SANITAS deschide dialogul la Bruxelles. Federaţia SANITAS demonstrează încă o dată că apărarea drepturilor angajaţilor din sănătate nu se rezumă la proteste şi greve. În paralel cu acţiunile sindicale din ţară, am pregătit măsurile din perioada următoare şi printr-un amplu demers la Comisia Europeană, pentru ca viitoarea lege a salarizării din România să respecte atât angajamentele asumate prin PNRR, cât şi principiile europene privind dialogul social şi protejarea serviciilor publice esenţiale.
La iniţiativa SANITAS, vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, împreună cu preşedintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel, şi preşedintele Comisiei pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, Alexandru-Mihai Ghigiu, au transmis preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare prin care solicită clarificări privind modul în care trebuie implementat Reperul 420 din PNRR, astfel încât reforma salarizării să nu conducă la diminuarea veniturilor personalului din sănătate şi educaţie şi să nu afecteze capacitatea acestor sisteme de a funcţiona în beneficiul cetăţenilor”, se arată într-un mesaj publicat pe Facebook de SANITAS.
Potrivit sursei citate, demersul transmite un mesaj clar: „nu contestăm nevoia unei legi a salarizării”.
„Ceea ce contestăm este încercarea Guvernului de a prezenta drept o obligaţie europeană măsuri care pot afecta grav sistemul public de sănătate şi pot accentua criza de personal. Legea, la fel ca şi toate celelalte subiecte care privesc reforma în sănătate, trebuie construită prin dialog cu partenerii sociali şi prin soluţii echilibrate, nu prin decizii impuse şi reducerea veniturilor celor care asigură continuitatea serviciilor medicale. În loc să aleagă calea negocierii, autorităţile au preferat presiunile asupra salariaţilor şi ignorarea propunerilor formulate de organizaţiile sindicale. Tocmai de aceea, SANITAS a considerat necesar ca această problemă să fie adusă şi în atenţia instituţiilor europene, pentru a demonstra că obiectivele PNRR pot fi îndeplinite fără sacrificarea personalului medical şi fără slăbirea serviciilor publice esenţiale”, au subliniat sindicaliştii.

Federaţia susţine că greva generală şi dialogul european fac parte din aceeaşi strategie: apărarea unui sistem public de sănătate funcţional şi a dreptului angajaţilor de a fi consultaţi atunci când sunt adoptate decizii care le afectează veniturile şi condiţiile de muncă.
„SANITAS va continua să utilizeze toate instrumentele democratice şi instituţionale, în România şi la nivel european, pentru ca reforma salarizării să fie rezultatul dialogului social, nu al impunerii unilaterale. Guvernul poate ignora vocea SANITAS. Nu poate ignora la nesfârşit principiile europene privind dialogul social şi investiţia în oamenii care ţin în viaţă sistemul public de sănătate”, se menţionează în mesaj.
Sursa foto: Facebook.com/FederatiaSanitasRomania