Sanitas: Negocierile cu Ministerul Sănătăţii au eşuat, greva generală continuă

Federaţia Sanitas anunţă, luni seară, că negocierile cu Ministerul Sănătăţii au eşuat, iar greva generală va continua şi marţi, precizând că doar justiţia se poate pronunţa asupra legalităţii protestului.
Economica.net - lun, 31 oct. 2016, 18:00
Sanitas: Negocierile cu Ministerul Sănătăţii au eşuat, greva generală continuă

„Negocierile Federaţiei Sanitas cu Ministerul Sănătăţii au eşuat, cu toate că 75.000 de angajaţi din sistemul sanitar au intrat astăzi (luni, n.r.) în grevă generală. Inflexibilitatea manifestată reflectă de fapt lipsa de interes a guvernanţilor pentru a găsi soluţii fiabile la solicitările Sanitas”, arată reprezentanţii Federaţiei.

Ei precizează că toate nemulţumirile transmise de către oamenii din Sănătate au rămas fără răspuns.

„Mai mult, la întâlnirea de lucru a comisiilor reunite de Buget, Finanţe, Bănci – Muncă şi Protecţie Socială din cadrul Camerei Deputaţilor, reprezentanţii guvernului tehnocrat au respins categoric toate amendamentele privind OUG nr. 20/2016 depuse de reprezentanţii Sanitas şi au declarat că greva generală declanşată de Sanitas este ilegală”, menţionează reprezentanţii Sanitas.

Federaţia Sanitas mai arată că doar justiţia se poate pronunţa asupra legalităţii grevei generale.

„Greva generală va continua şi facem un apel către toţi colegii să nu se lase intimidaţi şi să nu uite că «Împreună suntem mai puternici!»”, mai spun reprezentanţii Sanitas.

Ministerul Sănătăţii se va adresa instanţei pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei declanşate luni de cadrele medicale afiliate federaţiei Sanitas, a anunţat Guvernul, care precizează că este încă în derulare un contract colectiv de muncă până la 31 decembrie 2016, iar, potrivit legii, pe durata existenţei acestuia nu poate fi declanşat un conflict colectiv de muncă.

Guvernul spune că înţelege importanţa şi urgenţa revendicărilor Sanitas şi „rămâne deschis dialogului constructiv pentru a găsi soluţii responsabile şi sustenabile bugetar, în beneficiul personalului din sistemul de sănătate”, dar consideră că este nevoie de responsabilitate în promovarea politicilor salariale din sectorul bugetar, mai ales în contextul în care Parlamentul urmează să dezbată amendamentele privind modificarea OUG 20/2016, ce vizează creşteri salariale pentru mai multe sectoare de activitate, cu un impact bugetar anual de aproximativ două miliarde de lei.

Într-un comunicat de presă transmis luni, Ministerul Sănătăţii arată că trebuie avut în vedere că adoptarea şi punerea în aplicare a acestor modificări ar duce la apariţia unor inechităţi noi şi la discriminarea altor categorii de personal, iar reaşezarea grilei de salarizare pentru personalul plătit din fonduri publice poate fi făcută doar printr-o lege de salarizare unitară, asupra căreia Ministerul Muncii a început un proces de consultare cu partenerii sociali.

Sursa citată mai arată că Ministerul Muncii a transmis de vineri federaţiei Sanitas că demersul sindical nu îndeplineşte condiţiile legale pentru declanşarea conflictului de muncă, în condiţiile în care acte normative în vigoare stabilesc condiţiile clare în care poate fi declanşat un conflict de muncă şi în care pot fi solicitate majorări salariale.

În acest caz, solicitările Sanitas, care ar duce la majorări salariale pentru anumite categorii de personal, încalcă Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, iar conflictul de muncă a fost declanşat fără respectarea procedurilor stabilite de Legea privind dialogul social nr. 62/2011, mai spune documentul Ministerului Sănătăţii.

Astfel, articolul 17 alineatul 1 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prevede că „nu se pot promova acte normative cu mai puţin de 180 de zile înainte de expirarea mandatului Guvernului, în conformitate cu art. 110 alineatul (1) din Constituţia României, republicată, care să conducă la creşterea cheltuielilor de personal”.

Totodată, Ministerul Muncii a comunicat Federaţiei Sanitas că, potrivit Legii dialogului social nr. 62/2011, nu poate declanşa conflictul colectiv de muncă deoarece există un contract colectiv de muncă (CCM) încheiat şi înregistrat legal la nivelul acestui sector şi care este valabil până la 31 decembrie 2016 si, potrivit legii, pe durata existenţei unui contract colectiv de muncă angajaţii nu pot declanşa un conflict colectiv de muncă.

De asemenea, Legea 62/2011 mai prevede că nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaţilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ.

Totodată, potrivit legii, conflictul colectiv de muncă se poate declanşa în următoarele trei situaţii clare, federaţia Sanitas nefiind în niciuna dintre acestea: angajatorul sau organizaţia patronală refuză să înceapă negocierea unui contract ori acord colectiv de muncă, în condiţiile în care nu are încheiat un astfel de contract ori cel anterior a încetat; angajatorul/organizaţia patronală nu acceptă revendicările salariaţilor (în procesul negocierii contractului colectiv); părţile nu ajung la o înţelegere privind încheierea unui contract sau acord colectiv de muncă până la data stabilită de comun acord pentru finalizarea negocierilor, mai arată sursa citată.

„Prin urmare, nicio revendicare a federaţiei Sanitas, respectiv modificarea OUG 43/2016 şi a OUG 20/2016, nu putea face obiectul declanşării unui conflict colectiv de muncă. Ministerul Muncii atrage atenţia că o grevă se poate declanşa, conform Legii 62/2011, numai după înregistrarea conflictului de muncă la Ministerul Muncii şi după parcurgerea etapelor obligatorii prevăzute de lege, respectiv declanşarea conflictului colectiv de muncă şi parcurgerea etapei de conciliere. Guvernul, prin Ministerul Sănătăţii, se va adresa instanţei de judecată competente pentru a constata legalitatea sau nelegalitatea grevei”, adaugă sursa citată.

Aproape 82.000 de angajaţi din sistemul sanitar au intrat, luni, în grevă generală, potrivit sindicaliştilor, în condiţiile în care nu au ajuns la o înţelegere cu autorităţile privind revendicările legate de legea salarizării unitare. Liderii sindicali susţin că, în perioada grevei generale, doar o treime din angajaţi asigură serviciile medicale.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...