Sarkozy susţine că s-a întâlnit luni, în Rusia, cu Vladimir Putin

Fostul preşedinte al Franţei Nocolas Sarkozy a declarat luni pentru AFP că s-a întâlnit în cursul zilei cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în Rusia, unde a însoţit-o pe soţia sa, cântăreaţa Carla Bruni, care seara a susţinut un concert la Moscova.
Economica.net - lun, 02 iun. 2014, 19:52
Sarkozy susţine că s-a întâlnit luni, în Rusia, cu Vladimir Putin

‘Ne-am întâlnit’, a declarat el după încheierea concertului, fără să precizeze locul acestei întâlniri. ‘Chiar am luat prânzul împreună’, a adăugat Nicolas Sarkozy.

Întrebat în legătură cu conţinutul discuţiilor sale cu Vladimir Putin, fostul şef al statului francez nu a răspuns, făcând un gest vag cu mâna.

Vladimir Putin s-a aflat luni la Soci, în sudul Rusiei.

Mai multe mass-media din Franţa au informat în ultimele zile că Nicolas Sarkozy, confruntat în ţară cu un scandal financiar în rândul partidului său, UMP, urma să aibă luni o întâlnire cu Vladimir Putin în Rusia, cu trei zile înainte de o întrevedere la Paris între liderul de la Kremlin şi şeful statului francez, François Hollande.

 

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...