Şase state membre UE cer taxarea profiturilor excepţionale generate de companiile petroliere

Şase state membre ale Uniunii Europene au solicitat, sâmbătă, introducerea unei taxe la nivelul UE care să se aplice companiilor petroliere, ale căror profituri au crescut vertiginos ca urmare a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 22 aug. 2026, 21:41
Şase state membre UE cer taxarea profiturilor excepţionale generate de companiile petroliere

Miniştrii de Finanţe din Germania, Italia, Austria, Polonia şi Portugalia, împreună cu ministrul Economiei din Spania, au trimis scrisoarea comună ministrului de Finanţe irlandez, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, în care au solicitat ca problema unei taxe pe profiturile companiilor petroliere să fie inclusă pe ordinea de zi a reuniunii miniştrilor de Finanţe din blocul comunitar, care va avea loc luna viitoare la Dublin.

„Companiile petroliere se bucură de o profitabilitate generală şi de marje la produsele rafinate care depăşesc creşterea preţului ţiţeiului. Ne confruntăm cu unul dintre cele mai mari şocuri de aprovizionare din ultimele decenii, iar nemulţumirea creşte la nivel mondial din cauza creşterii costului vieţii”, se arată în scrisoarea consultată de AFP.

Miniştrii solicită discuţii la nivelul UE privind impozitarea profiturilor excepţionale, care să ţină cont de lecţiile învăţate din implementarea unei măsuri similare în 2022, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Ministrul german de Finanţe, Lars Klingbeil, a declarat în repetate rânduri că firmele energetice nu trebuie să jefuiască consumatorii în timpul acestei crize, a declarat o sursă din cadrul ministerului pentru AFP. „Profiturile excesive legate de criză trebuie returnate consumatorilor”, a apreciat sursa.

Mai multe din ţările semnatare au solicitat deja la începutul acestui an o taxă pe profiturile companiilor petroliere. Companiile din sectorul energetic au văzut cum profiturile lor au crescut semnificativ după ce Statele Unite şi Israelul au lansat un război împotriva Iranului în februarie, ceea ce a dus la o reducere a traficului prin Strâmtoarea Ormuz, o rută crucială pentru tranzitul cu energie.

Cu toate acestea, UE nu a dat până acum niciun semnal că intenţionează să impună o taxă pe profiturile companiilor petroliere.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman în Elveția
FOTO Schimbare de planuri pentru frații Pavăl: Ce se întâmplă cu marele hotel de 5 stele cumpărat de patronii Dedeman ...
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au cumpărat un hotel istoric în Elveția, pe care vor să-l redea circuitului turistic, dar și să-l extindă. ...
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania anunță un nou ajutor de 60 de milioane de euro pentru Ucraina. Negocieri noi pentru rachetele Patriot
Germania va acorda Ucrainei un nou ajutor financiar de 60 de milioane de euro. Țara vrea să obțină, împreună cu aliații, ...
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Peste 30.000 de decese în plus între jumătatea lunii iunie şi jumătatea lunii august în Europa – date provizorii
Până în prezent, în Europa au fost înregistrate peste 30.000 de decese în plus în ultimele luni, marcate de valuri ...
Avertisment MAE pentru cetățenii români din Spania
Avertisment MAE pentru cetățenii români din Spania
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească ...