Şase ţări central şi est-europene, inclusiv România, se opun ţintelor CE privind schimbările climatice

Şase ţări central şi est-europene (Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria şi România) şi-au declarat opoziţia faţă de ţintele propuse pentru 2030 în domeniul schimbărilor climatice, cu numai trei săptămâni înaintea unui Consiliu European în care va fi discutat acest subiect, relatează joi EUObserver.
Economica.net - J, 02 oct. 2014, 13:41
Şase ţări central şi est-europene, inclusiv România, se opun ţintelor CE privind schimbările climatice

În cadrul eforturilor de limitare a încălzirii globale cu 2 grade Celsius, Comisia Europeană a propus în ianuarie acest an mai multe obiective pentru 2030. Astfel, emisiile de gaze cu efect de seră vor trebui reduse cu 40%, cota de energii regenerabile să reprezinte 27% din totalul de energie consumată, iar eficienţa energetică să sporească cu 30% până în 2030.

În martie şi iunie, liderii statelor membre UE nu au reuşit să ajungă la un acord asupra propunerii executivului comunitar, dar ei speră să ajungă la un consens la summitul din 23 şi 24 octombrie, de la Bruxelles.

Totuşi, miniştrii mediului din Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Polonia, Bulgaria şi România şi-au afirmat opoziţia faţă de ţintele propuse de Comisie. Ele cer un cadru care să ”reflecte diferitele nevoi şi circumstanţe regionale”. Mixul energetic diferă semnificativ între statele membre, iar atingerea obiectivelor propuse de CE ar fi mai facilă pentru unele ţări membre decât pentru altele.

Proporţia de energie regenerabilă în mixul energetic a fost de 14,1% în anul 2012, potrivit Eurostat, dar această medie ascunde diferenţele regionale. Ungaria, Slovacia, Polonia şi Republica Cehă se situează sub această medie, cu cote cuprinse între 9,6% şi 11,2%.

Cele mai multe dintre cele şase state menţionate se bazează pe termocentrale pe cărbuni, ce reprezintă surse care emit cel mai mult dioxid de carbon.

Problema care se pune este care obiective vor fi obligatorii pentru întreaga UE şi care pentru fiecare stat membru în parte.

Un grup de 13 ţări membre, majoritatea vest şi nord-europene (aşa-numitul Green Growth Group) se pronunţă pentru o ţintă obligatorie de reducere cu 40% a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru toate statele Uniunii Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...