Satu Mare: Primarul vrea să redobândească hotelul Dacia

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a anunţat duminică, într-o conferinţă de presă, că a cerut o evaluare a prejudiciilor pe care le-a suferit municipalitatea de la lăsarea în paragină a hotelului Dacia, clădire simbol a oraşului, şi că face demersuri pentru redobândirea clădirii.
Economica.net - D, 29 mart. 2015, 12:08
Satu Mare: Primarul vrea să redobândească hotelul Dacia

Edilul a explicat că a cerut Ministerului Culturi să trimită o comisie pentru a stabili pierderea morală şi de imagine pe care a suferit-o municipiul, dar i s-a răspuns că poate să constituie această comisie pe plan local.

„Mă leagă extrem de multe amintiri plăcute de Dacia. Noi ne-am preocupat, de când am venit eu la Primărie, am făcut tot ce a ţinut de executiv şi de Consiliul local să recâştigăm aceste bijuterii. Cu Filarmonica am reuşit, e la noi, este intabulată, este a municipiului. Facem toate demersurile ca această clădire emblematică să reintre în patrimoniul municipiului. Ce am făcut până acum: am făcut o evaluare a acestei clădiri, o expertiză, ştim cât valorează clădirea astăzi, după tot ce s-a întâmplat. Am cerut de la Ministerul Culturii să vină o comisie în Satu Mare şi să calculeze pierderea morală şi de imagine a municipiului prin degradarea acestei clădiri. Ministerul ne-a permis să organizăm noi o comisie locală cu experţi. În prezent se face expertiza acestei pierderi culturale şi în momentul în care vom avea un rezultat final, cuantificat şi în partea materială, vom prezenta situaţia Consiliului local şi domnii consilieri vor avea ocazia să ia o decizie”, a declarat edilul.

Clădirea hotelului Dacia este realizată în stil secession şi este una dintre cele mai frumoase clădiri din Transilvania. A fost ridicată pe locul vechii primării a oraşului în anul 1901, iar proiectul construcţiei a fost premiat în 1902 la bienala de la Viena pentru cel frumos mai hotel din acea vreme.

După preluarea hotelului de către firma omului de afaceri Vasile Ţânţaş, a început reabilitarea ansamblului, valoarea investiţiei fiind estimată la 10 milioane de euro. S-au efectuat lucrări de redimensionare şi recompartimentare, însă în toamna anului 2010 lucrările au fost oprite din lipsă de resurse financiare, faţada acestuia degradându-se foarte mult.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard cu 17 bani pe litru, ca urmare a intrării în vigoare a noii accize reduse.......
Cutremure în zona Vrancea
Cutremure în zona Vrancea
Două cutremure cu magnitudini de peste 3 s-au produs, luni, în judeţul Vrancea, iar cel mai recent, cu magnitudinea 3,2, ...
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. Banii au fost plătiţi din Fondul Sănătăţii, la care cotizează salariaţii, unii pensionari, producătorii de medicamente – document oficial
Peste 12 milioane de lei – bani imputaţi spitalelor pentru fişe de spitalizare şi foi de observaţie neconforme. ...
Echipele de control ale Caselor de Asigurări de Sănătate au imputat 11,5 milioane de lei spitalelor la care au găsit ...
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, în şapte luni, efect direct al Legii 141 din 2025 – analiză
CASS la pensiile peste 3.000 de lei a adus 3,2 miliarde de lei la Fondul Sănătăţii, adică 7% din veniturile totale, ...
Impactul Legii 141 din 2025 în primele şapte luni ale anului 2026: 3,2 miliarde de lei au fost viraţi de către Casele ...