Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat

Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al blocului conservator din Bundestag şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai cancelarului Friedrich Merz, demisionează din funcţie pe fondul controversei generate de decizia sa de a deveni părinte prin intermediul unei mame surogat, potrivit unei scrisori consultate sâmbătă de agenţiile DPA şi Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 18 iul. 2026, 17:13
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat

Spahn, în vârstă de 46 de ani, liderul grupului parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate şi al Uniunii Creştin-Sociale (CDU/CSU), alianţa condusă de cancelarul Friedrich Merz, a fost puternic criticat după ce s-a aflat că el şi soţul său, Daniel Funke, au devenit părinţii unui băieţel născut în Statele Unite de o mamă surogat. Cei doi au anunţat miercuri naşterea copilului. El nu a spus și dacă va demisiona și din Parlament.

Decizia a stârnit critici în Germania, unde maternitatea surogat este interzisă prin lege. Totodată, Uniunea Creştin-Democrată (CDU), partidul cancelarului Friedrich Merz, se opune legalizării acestei practici, poziţie susţinută anterior şi de Jens Spahn, în perioada în care a ocupat funcţia de ministru al Sănătăţii. Maternitatea surogat este interzisă în Germania, însă legislaţia nu interzice creşterea unui copil născut prin această metodă în afara ţării.

„În ultimele zile, am ajuns la concluzia că fericirea mea personală, aceea de a întemeia o familie alături de soţul meu şi de a deveni tată, este incompatibilă cu funcţia politică pe care o ocup”, a scris Spahn în scrisoarea de demisie.

După ce, vineri, mai mulţi membri ai partidului i-au cerut demisia, sâmbătă a ieşit la iveală faptul că însuşi cancelarul Friedrich Merz i-ar fi solicitat lui Spahn să renunţe la funcţie, potrivit unor surse citate de DPA.

Te-ar mai putea interesa și
Se înmulțesc fraudele cu credite bancare, sunt zeci de cazuri în fiecare lună – MĂRTURII
Se înmulțesc fraudele cu credite bancare, sunt zeci de cazuri în fiecare lună – MĂRTURII
Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste 170 de cereri care au ca obiect fraudele pe canale bancare. Cele mai......
Încă o fabrică chineză de componente auto s-a deschis în Bulgaria
Încă o fabrică chineză de componente auto s-a deschis în Bulgaria
Premierul Bulgariei, Rumen Radev, a inaugurat oficial noua fabrică chineză de componente auto de lângă Plovdiv, a doua ...
Infuzie uriașă de capital în cel mai mare proiect minier din România: 400 de milioane de dolari pentru mina de aur și cupru de la Rovina
Infuzie uriașă de capital în cel mai mare proiect minier din România: 400 de milioane de dolari pentru mina de aur și ...
Compania canadiană Euro Sun Mining, care deține proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, a semnat ...
Ce s-a întâmplat cu exporturile şi importurile României şi cât a fost deficitul comercial în primele şapte luni din 2026 – date INS
Ce s-a întâmplat cu exporturile şi importurile României şi cât a fost deficitul comercial în primele şapte luni din ...
Deficitul balanţei comerciale (FOB/CIF) în primele şapte luni ale anului în curs a fost de 19,276 miliarde euro, mai ...