Scandalul ţepelor de la Nordis – DIICOT extinde ancheta în dosar, după depunerea a 300 plângeri penale noi

DIICOT a extins urmărirea penală faţă de administratorii grupului Nordis şi firmele Nordis Management şi Nordis Mamaia, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, după ce alţi 300 de păgubiţi au depus plângeri penale, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
AGERPRES - mar, 21 oct. 2025, 12:03
Scandalul ţepelor de la Nordis - DIICOT extinde ancheta în dosar, după depunerea a 300 plângeri penale noi

Ca urmare a acestor noi plângeri, în dosar a fost înregistrat un prejudiciu suplimentar de 35,8 milioane de euro, scrie Agerpres.

Conform surselor, până în prezent, la dosar există în total 700 de plângeri penale, cu 850 de persoane având calitatea de victime, iar prejudiciul în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave a urcat la aproximativ 75 de milioane de euro. Sumele reprezintă bani achitaţi de păgubiţi pentru imobile care nu au fost construite şi livrate.

În luna februarie, fosta deputată PSD Laura Vicol şi soţul acesteia, Vladimir Ciorbă, au stat în arest preventiv zece zile, fiind ulterior eliberaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Vladimir Ciorbă a fost plasat atunci sub control judiciar, dar între timp această măsură a fost ridicată.

În luna august, o judecătoare a dispus ridicarea sechestrului instituit de procurori asupra bunurilor imobile (hotelul Nordis Mamaia, sute de apartamente, terenuri, locuri de parcare), precum şi asupra conturilor şi acţiunilor deţinute de patronii Nordis.

Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă sunt anchetaţi penal de DIICOT pentru mai multe infracţiuni, printre care constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare, spălare a banilor, evaziune fiscală şi înşelăciune.

În esenţă, ei sunt acuzaţi că au delapidat zeci de milioane de euro din firmele grupului Nordis şi au cheltuit banii pe vacanţe, călătorii cu avioane private, achiziţii de bunuri şi maşini de lux. Sumele retrase proveneau de la clienţii păgubiţi de gruparea Nordis.

Alţi inculpaţi în dosar: Gheorghe Emanuel Poştoacă – acţionar principal la Nordis; Cristian Nicolae Poştoacă – acţionar şi administrator la mai multe firme din grup; Florin Poştoacă; Sanda Răileanu; Gabriela Vasile – manager resurse umane; Matei Cristian – manager achiziţii şi director; Bogdan Adalbert Şaitoş – acţionar şi administrator; Oana Claudia Oprea – contabila grupării; George Marian Ivan.

Te-ar mai putea interesa și
Packeta România: 94% dintre magazinele online vor să își extindă activitatea internațională în următoarele 12 luni. Europa de Vest, principala destinație
Packeta România: 94% dintre magazinele online vor să își extindă activitatea internațională în următoarele 12 luni. ...
Extinderea internațională devine o direcție concretă de dezvoltare pentru magazinele online din România. 94% dintre companiile participante la cel mai recent sondaj realizat de Packeta România,......
Scandal Internaţional – Criză motorină. Acuzată că vinde motorină pentru Rusia, Coreea de Sud declară că livrările de motorină nu sunt sub sancţiuni (minister)
Scandal Internaţional – Criză motorină. Acuzată că vinde motorină pentru Rusia, Coreea de Sud declară că livrările ...
Coreea de Sud a declarat joi că livrările de motorină către Moscova nu sunt supuse controalelor la export, după ce a ...
Wonderful, evaluat la 5 miliarde dolari, îl numește pe Yannis Jacob-Drăghici la conducerea operațiunilor din România și Moldova
Wonderful, evaluat la 5 miliarde dolari, îl numește pe Yannis Jacob-Drăghici la conducerea operațiunilor din România ...
Wonderful, sistemul de operare AI pentru companii, evaluat la 5 miliarde de dolari în urma recentei runde de finanțare ...
BIPA deschide magazinul cu numărul 10 în România
BIPA deschide magazinul cu numărul 10 în România
Lanțul de magazine BIPA a deschis al 10-lea magazin al său din România. Noua unitate îi urmează celei de la Giurgiu, ...