Scara de valori a ajuns rampă pentru dizabilităţi

55% dintre români spun că sunt dispuşi să accepte un loc de muncă mai prost plătit, însă care să le ofere mai mult timp liber, arată un studiu Hunters. De ce susţin ei asta? Fiindcă mediul nu este stimulativ pentru muncă, nici în ceea ce priveşte remuneraţiile, nici cariera. Forţa de muncă activă evoluează într-o economie politizată, condusă de oameni fără expertiză și idei. Inițiativele lor sunt infantile și de aceea cine are ceva de făcut pleacă în străinătate, unde, în America, de pildă, indivizii încearcă să-şi ia două joburi dacă pot. Ei stau cu chirie şi îşi schimbă adesea locul de muncă dintr-un oraș în altul atrași de un salariu mai mare și de posibilitatea unei promovări. Banii lor nu stau blocaţi în case, circulă pe piaţa de capital.
Ionuţ Bălan - joi, 04 ian. 2018, 08:49

Iată o societate dinamică, spre deosebire de a noastră, în care sunt puține cazurile când persoanele vor să întreprindă ceva greu și să câștige mai mult. Economia de la noi e dominată de sinecuri. Iar faptul că românii doresc să aibă mai multă vreme să stea liniștiți cu familia își găsește determinantul în demotivare. Dacă performezi profesional nu înseamnă că-i neglijezi pe cei apropiați. Dar nimeni nu se mai raportează la acest aspect aici, la noi, în România. Cei care pleacă spun că vor să se realizeze unde pot și să nu mai asculte de casta conducătoare.

Ca să spunem lucrurilor pe nume, studiul vădește că societatea se găsește deja în colaps moral, iar acest lucru are loc pentru că lupta politică s-a desfășurat în detrimentul intereselor societății și posturile importante au început să fie politizate, până când toate au ajuns să fie așa. În fruntea politicului au polarizat persoane lipsite de educație și de valori morale, și nu trebuiau să fie exemple pentru societate oamenii fără caracter.

Precedentul sondaj, care pare să semene cu acesta e cel în care românii se exprimau pentru un loc de muncă prost plătit, dar sigur. Totuși acest ultim studiu surprinde mai bine realitatea, pentru că el evidențiază că nu neapărat oamenii preferă un stat asistențial, ci că și-au pierdut încrederea în ierarhizarea corectă a societății. De aici se observă că România nici măcar un stat social în spiritul Constituției sale nu mai este. Elementul conștiință ar fi fost în măsură să substituie lipsurile materiale și ei să rămână cu satisfacția muncii, dar din moment ce nici veniturile, nici munca nu-i mulțumesc, nici măcar eticheta de socialist nu i se potrivește unui stat de acest fel.

În România, în trei decenii, obiceiurile s-au schimbat radical. Un stat care suferă asemenea mutații, într-un interval atât de scurt de timp, e clar că-i alienat. Și așa cum am mai punctat și cu altă ocazie se observă că o societate este într-o stare avansată de suferință atunci când într-un fel sunt educați oameni, și altfel funcționează ea, dacă nu chiar pe dos. Bunăoară, dacă ești educat să minți, să furi, să ucizi și chiar asta faci, nu se poate spune că societatea-i bolnavă.

Da, dar dacă ai crescut în spiritul de a nu comite respectivele fapte şi nu ţii cont de felul cum ai fost instruit, se manifestă ceea ce popular se numeşte făţărnicie. De aceea, n-am trecut la capitalism decât cu numele. Conducătorii au zis că fac nişte legi care să-i permită societăţii să nu mai funcţioneze discreţionar, ci etic. Să nu mai aibă la bază selecţia adversă şi hazardul moral! Din nefericire, legislaţia „capitalistă” doar a adoptat nişte noţiuni care să rezoneze cu economia de piaţă, dar ca spirit e la fel ca înainte. Auzim şi învăţăm termeni pompoşi sau tehnici, numai că se apelează la ei doar pentru a epata. Adoptăm doar noţiunile în limbaj, însă fără a trece cu adevărat la capitalism. Există o anumită terminologie, fără să se ştie să se opereze cu factorii enumeraţi. Termenii sunt utilizaţi fără a se şti despre ce se vorbeşte. Am rămas tot în secvenţa „Mircea fă-te că lucrezi!”

Dacă ar fi existat ştiinţa lucrului făcut cu instrumente capitaliste, România n-ar fi trebuit să recurgă la austeritatea. Dar pentru că instrumentele nu funcţionează natural, ci discreţionar, pentru că societatea nu-i organizată cum scrie în prospect, am intrat în recesiune, aşa cum nu s-a văzut în Polonia. De fapt, toată defecţiunea provine de la încercarea de a conserva un pol de putere. De aceea oferta electorală e inadecvată. E ţinută astfel ca să convină polului conducător şi se încearcă să fie păcăliţi alegătorii că cei de pe buletinul de vot ar fi buni. Înşelăciunea se produce inclusiv prin mărirea numărului de partide. Deşi cei mai mulţi votanţi nu prea se lasă duşi de nas şi ei constituie majoritatea. Acum se vede limpede de unde se aruncă microbul ce îmbolnăveşte societatea!

Iar în contextul în care diviziunea muncii nu este unul dintre obiectivele urmărite, ci evoluează la întâmplare, există permanent riscul ca atunci când decade să se piardă competitivitate și productivitate. Deficitul e compensat inițial cu îndatorare, dar colapsul se generalizează, urmează să se resimtă în toate planurile.

O ultimă idee: dacă bubble-ul anterior a fost ușor de sesizat, cele care urmează vor fi imposibil de detectat într-o societate cu administrație suprapolitizată. Pentru cei cu pretenția de castă conducătoare, surpriza va fi totală!

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...