Scenariu pentru un Brexit fără acord: Penurii de hrană, combustibil şi medicamente în Marea Britanie

Penurii de hrană, combustibil şi medicamente vor avea loc la câteva săptămâni după retragerea regatului Unit din Uniuea Europeană (UE), dacă nu se încheie un acord comercial, avertizează funcţionari britanici, scrie un ziar în ediţia de duminică, relatează The Associated Press citată de News.ro.
Economica.net - D, 03 iun. 2018, 15:38
Scenariu pentru un Brexit fără acord: Penurii de hrană, combustibil şi medicamente în Marea Britanie

The Sunday Times prezintă trei scenarii posibile – imaginate de oficiali guvernamentali – în eventualitatea unui Brexit fără acord (”no deal”) – blând, grav şi un adevărat ”Armageddon”.

Potrivit scenariului ”grav”, portul Dover de la Canalul Mânecii ”va intra în colaps în prima zi”, iar supermarketurile şi spitalele vor rămâne în scurt timp fără livrări, scrie News.ro.

Marea Britanie vrea să încheie un acord cu privire la viitoarea sa relaţie comercială cu UE înainte să iasă din Uniune, pe 29 martie 2019, însă Londra elaborează totodată planuri cu privire la încheierea negocierilor fără un acord.

Ministerul britanic al Brexitului a respins scenariile pesimiste şi a subliniat că întocmeşte planuri în vederea încheierii negocierilor fără un acord, dar că este încrezător că ”nu se va întâmpla nimic din toate acestea”.

Regatul şi Uniunea vor să încheie un acord global cu privire la Brexit până în octombrie, astfel încât celelalte state membre UE să aibă timp să ratifice documentul înainte ca Marea Britanie să părăsească blocul.

Însă Guvernul conservator al premierului britanic Theresa May este împărţit între miniştri ce susţin un ”Brexit dur”, care să permită regatului să încheie acorduri comerciale în toată lumea, şi cei care vor ca ţara să rămână foarte aproape de Uniune, cel mai mare partener comercial al său.

Lideri UE sunt nemulţumiţi din cauza a ceea ce consideră drept o lipsă a unor propuneri ferme din partea regatului cu privire la soluţionarea unor probleme majore privind aranjamente vamale şi statutul frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda.

Aceasta va fi singura frontieră terestră între regat şi Uniune după Brexit.

Vicepremierul irlandez Simon Coveney a îndemnat sâmbătă Londra să prezinte ”propuneri scrise” cu privire la soluţionarea problema frontierei în două săptămâni, până la summitul UE prevăzut pe 28-29 iunie.

Guvernul britanic va prezenta ”o serie bună de proneri” la această reuniunea din iunie, i-a răspuns duminică ministrul britanic de Interne Sajid Javid.

Te-ar mai putea interesa și
Danezii de la JD Agro Cocora, care dețin una dintre cele mai mari exploatații agricole din România, au revenit pe profit
Danezii de la JD Agro Cocora, care dețin una dintre cele mai mari exploatații agricole din România, au revenit pe profit
Grupul JD Agro Cocora, unul dintre cei mai mari producători agricoli din România, deţinut de investitori danezi prin Romania Farm Invest A/S, a raportat pentru 2025 afaceri de 119,6 milioane de......
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii folosesc internetul într-un mod diferit față de restul europenilor: petrec mai mult timp pe rețelele sociale ...
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Noul Volkswagen ID.3 Neo are trei versiuni de motorizare, asociate cu trei baterii, o autonomie maximă de 630 km și un ...
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată ...