Schengen: Între iulie 2021 şi noiembrie 2022 Austria nu a semnalat că s-ar opune aderării României

Oficialii austrieci nu au semnalat înainte de 18 noiembrie că s-ar opune aderării României la Schengen, susțin surse guvernamentale citate de Agerpres.
AGERPRES - D, 11 dec. 2022, 13:21
Schengen: Între iulie 2021 şi noiembrie 2022 Austria nu a semnalat că s-ar opune aderării României

Sursele au precizat că dimpotrivă, între iulie 2021 şi noiembrie 2022, au existat aproape 30 de contacte în care partea austriacă fie a arătat că susţine aderarea Romaniei la Schengen, fie a apreciat colaborarea poliţienească şi la nivel de frontiere dintre cele doua state. Ultima declaraţie de susţinere a fost pe 16 noiembrie, la Forumul Salzburg, eveniment organizat de Ministerul Afacerilor Interne la Bucureşti.

Inclusiv ministrul de interne austriac Gerhard Karner reafirma pe 24 ianuarie 2022, cu ocazia unei întâlniri de lucru pe care a avut-o la Viena cu omologul său român, Lucian Bode, sprijinul pentru aderarea României la spaţiul de liberă circulaţie şi aprecia buna colaborare operativă pe linie de combatere a migraţiei ilegale.

Conform surselor, anterior datei de 18 noiembrie 2022, atunci când ministrul Gerhard Karner a anunţat că Austria nu susţine aderarea României la Schengen, contactele bilaterale indicau o cooperare poliţienească extrem de strânsă şi cu rezultate pozitive, inclusiv în materie de migraţie, nefiind transmis niciun semnal privind existenţa unui flux migratoriu ilegal prin ţara noastră către Austria. De asemenea, partea austriacă nu a transmis pe niciun canal, între 6 iulie 2021 şi 18 noiembrie 2022, că ar fi probleme legate de aderarea României la spaţiul european de liberă circulaţie.

Citește și:

– Sindicatele din industria alimentară recomandă boicotarea afacerilor austriece din România
– Cum vede un austriac problema Schengen
– Administratorul producătorului de mezeluri Elit, Voicu Vușcan, anunță că de la 1 ianurie rupe toate legăturile comerciale cu firmele austriece

Te-ar mai putea interesa și
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Moody’s estimează că boomul AI din SUA va impune investiții de 110 miliarde de dolari în centrale electrice noi
Expansiunea rapidă a centrelor de date în SUA va necesita investiţii de 110 miliarde de dolari pentru construirea unor noi facilităţi pentru producţia a 45 de gigawaţi de energie electrică......
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Bursa de la București a închis mixt ședința de tranzacționare de luni. Rulajul a depășit 941 de milioane de lei
Indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut evoluţii mixte, luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 941,514 ...
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă să beneficieze de aceeași creștere
Șefa BCE Christine Lagarde avertizează că europenii sunt în situația să finanțeze boomul AI din SUA, fără însă ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a avertizat luni că Europa ar putea suporta o parte din nota ...
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea unui sport a ajuns o responsabilitate aproape exclusivă a familiei
O treime dintre părinții din România se tem că utilizarea excesivă a tehnologiei duce la sedentarism, iar practicarea ...
Părinții din România văd tehnologia ca un instrument pentru educația, sănătatea și orientarea pentru viitor a copiilor ...