Schimbări pentru cei care dau la închiriat pe Booking sau Airbnb. Ce trebuie să ştie persoanele fizice care obţin venituri din închirieri în scop turistic

Veniturile obţinute de persoanele fizice din închirieri în scop turistic vor fi impozitate diferit începând de anul viitor, sumele astfel obţinute urmând să fie asimilate veniturilor din activităţi independente sau celor din cedarea folosinţei bunurilor.
AGERPRES - mie, 31 dec. 2025, 13:25
Schimbări pentru cei care dau la închiriat pe Booking sau Airbnb. Ce trebuie să ştie persoanele fizice care obţin venituri din închirieri în scop turistic

Astfel, potrivit Pachetului 2 de măsuri fiscale, se includ în categoria veniturilor din activităţi independente, veniturile obţinute din prestarea de servicii de cazare şi din închirierea pe termen scurt a unui număr de peste şapte camere situate în locuinţe proprietate personală. Pentru aceste venituri impozitul se determină prin aplicarea cotei de 10% asupra venitului net anual calculat prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor determinate prin aplicarea cotei forfetare de 30% asupra venitului brut, scrie Agerpres.

Sumele obţinute din închirierea pe termen scurt a unui număr de până la şapte camere inclusiv, situate în locuinţe proprietate personală, vor fi incluse în categoria veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor. În acest caz, venitul net anual se determină prin deducerea din venitul brut a cheltuielilor calculate prin aplicarea cotei forfetare de 30% asupra venitului brut.

Până acum, impozitarea se realiza pe bază de normă de venit, dacă erau închiriate 1-5 camere, şi în sistem real dacă erau închiriate peste 5 camere.

În cazul persoanelor fizice, din 2026 se va majora şi impozitul pe câştigurile din transferul titlurilor de valoare şi din operaţiuni cu instrumente financiare derivate realizate prin intermediari rezidenţi. Astfel, acesta urcă de la 1% la 3% dacă titlurile de valoare/instrumentele financiare derivate au fost înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile inclusiv de la data dobândirii şi de la 3% la 6% dacă titlurile de valoare/instrumentele financiare derivate au fost înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la dobândirii.

Se majorează de la 10% la 16% impozitul pe câştigurile din transferul titlurilor de valoare/instrumente financiare derivate (altele decât cele realizate prin intermediari rezidenţi) şi din transferul aurului de investiţii. Măsura este aplicabilă începând cu veniturile anului 2026.

Creşte de la 10% la 16% şi impozitul pe câştigul din transferul de monedă virtuală iar măsura este aplicabilă câştigurilor obţinute începând cu 1 ianuarie 2026.

Potrivit unui material publicat de PwC, plafonul anual pentru calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care realizează venituri încadrate în categoria veniturilor din activităţi independente creşte de la 60 de salarii minime brute pe ţară la 72 de salarii minime brute pe ţară. Noul plafon este aplicabil începând cu veniturile anului 2026.

Autorităţile vizează şi impozitarea bunurilor de lux, prin majorarea taxelor aplicate proprietăţilor şi vehiculelor de mare valoare.

Astfel, impozitul special pe bunurile imobile şi mobile de valoare mare (clădiri rezidenţiale situate în România, cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane lei şi autoturisme înmatriculate în România, cu o valoare de achiziţie mai mare de 375.000 lei se majorează de la 0,3% la 0,9% începând cu 1 ianuarie 2026.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, cu afaceri de peste 63 de milioane de euro
Tranzacția momentului în construcții: Gigantul STRABAG cumpără firma de construcții de la omul de afaceri Giani Canschi, ...
STRABAG SE a semnat un acord pentru achiziția constructorului român Daroconstruct din Iași. Firma este deținută de omul de afaceri Giani Canschi. ...
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Autostrada Unirii A8: CNIR a emis ordinul de începere în august a proiectării pentru tronsonul Iași – Ungheni
Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a emis ordinul de începere pentru tronsonul Iași - Ungheni din Autostrada ...
O nouă ediţie Tezaur – Titluri de stat cu dobânzi mari. Ce trebuie să ştii despre ediţia iulie-august a programului
O nouă ediţie Tezaur – Titluri de stat cu dobânzi mari. Ce trebuie să ştii despre ediţia iulie-august a programului
Tezaur - Ministerul Finanţelor lansează o nouă ediţie a programului Tezaur, prin care românii pot investi în titluri ...
Piața apartamentelor de 3 camere din Sibiu în 2026: cerere, chirii și cine caută spațiu
Piața apartamentelor de 3 camere din Sibiu în 2026: cerere, chirii și cine caută spațiu
Apartamentul de 3 camere a devenit, în 2026, una dintre cele mai disputate tipologii din Sibiu. Este spațiul preferat de ...