Schimburile comerciale dintre România şi Emiratele Arabe Unite a crescut faţă de 2021, la 375 milioane dolari, în primele 9 luni

Valoarea totală a schimburilor bilaterale dintre România şi Emiratele Arabe Unite în nouă luni din acest an a fost de 375 milioane de dolari, mai mult decât volumul total consemnat în 2021, potrivit unui comunicat al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB).
AGERPRES - mie, 07 dec. 2022, 15:52
Schimburile comerciale dintre România şi Emiratele Arabe Unite a crescut faţă de 2021, la 375 milioane dolari, în primele 9 luni

Din această sumă, exportul a fost de 300 milioane de dolari (+29% faţă de 9 luni 2021), iar importul 75 milioane de dolari (+37%), scrie Agerpres.

La 30 septembrie, în România erau înregistrate 541 firme cu capital emiratez, în valoare de 53,5 milioane dolari, reprezentând 0,09% din totalul investiţiilor străine în Romania, plasând EAU pe locul 37 între statele investitoare în ţara noastră.

Conform sursei citate, la sediul CCIB a avut loc o întrevedere a preşedintelui Camerei bucureştene, Iuliu Stocklosa, cu Sultan Mohamed Majed Alali, noul ambasador al Emiratelor Arabe Unite (EAU) în România, care a fost însoţit de Mahrah Alshaya Al-Ali, adjunctul şefului de misiune.

Principalul obiectiv al întâlnirii a vizat identificarea unor modalităţi concrete de colaborare, cu scopul de a promova potenţialul celor două economii şi a impulsiona cooperarea bilaterală.

În deschiderea întâlnirii, Iuliu Stocklosa a făcut o prezentare succintă a potenţialului economic al Capitalei în context naţional şi a oportunităţilor de afaceri şi investiţionale oferite de România, atât în calitate de ţară membră a Uniunii Europene, cât şi prin prisma poziţiei sale geostrategice.

Preşedintele CCIB a folosit acest prilej pentru a vorbi despre strategia Camerei bucureştene în domeniul relaţiilor externe, subliniind importanţa acordată dezvoltării relaţiilor economice şi comerciale cu ţările din Orientul Mijlociu.

În context, Iuliu Stocklosa a punctat relaţiile solide construite de CCIB cu parteneri din EAU, în special din Emiratul Sharjah, în care a funcţionat primul birou de reprezentare al Camerei bucureştene, dublat de o expoziţie permanentă, proiect care s-a bucurat de succes la nivelul ambelor comunităţi de afaceri. Totodată, a evidenţiat evoluţia pozitivă a schimburilor comerciale bilaterale în anii 2021 şi 2022 precum şi a investiţiilor firmelor din EAU în ţara noastră.

Preşedintele CCIB a subliniat că cele două ţări oferă oportunităţi semnificative de cooperare îndeosebi în industrie, dar şi în educaţie şi cercetare.

În acest context, Iuliu Stocklosa a apreciat că organizarea, în viitorul apropiat, a „Zilei Oportunităţilor de Afaceri” dedicată E.A.U., dublată de o miniexpoziţie oferă cadrul necesar pentru o mai bună cunoaştere a celor două comunităţi de business şi un excelent punct de plecare pentru identificarea şi operaţionalizarea unor proiecte de cooperare în beneficiul ambelor părţi.

În opinia ambasadorului Emiratelor Arabe Unite în România, relaţiile economice româno-emirateze, deşi vechi şi puternice, însă au încă potenţial semnificativ de amplificare.

În acest context, Sultan Mohamed Majed Alali a exprimat întreaga deschidere de a susţine toate demersurile ce vizează dezvoltarea cooperării economice şi comerciale bilaterale şi a punctat importanţa pe care o acordă deschiderii unor linii directe de dialog cu reprezentanţii comunităţii de afaceri din ţara noastră. În ceea ce priveşte domeniile-cheie, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România a apreciat că energia, transportul, agricultura, tehnologia informaţiei, dar şi domeniul logistic oferă oportunităţi semnificative.

Te-ar mai putea interesa și
Grupurile europene revin la expoziții. Renault, Stellantis și BMW sunt gata pentru Paris Motor Show 2024
Grupurile europene revin la expoziții. Renault, Stellantis și BMW sunt gata pentru Paris Motor Show 2024
Alături de grupul Renault, un obișnuit al ultimelor expoziții auto europene, grupurile BMW și Stellantis ar putea participa la ediția din acest an a salonului de la Paris....
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro își mai revine: producția de aluminiu a crescut la cel mai înalt nivel din ultimele cinci trimestre
Alro Slatina, cel mai mare producător de aluminiu din Europa de Sud-Est, a prezentat rezultate operaționale în creștere ...
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă, afectată de secetă în Moldova, Dobrogea, Oltenia şi Muntenia şi local în Transilvania
Cultura grâului de toamnă este afectată de secetă pedologică moderată şi puternică în Moldova, Dobrogea, Oltenia ...
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor
Franţa cere retailerilor să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare ...
Retailerii francezi vor trebui să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere ...