Schulz: Criza din Ucraina face să reapară ameninţarea unui „război” în Europa

Criza declanşată de alipirea Crimeii la Rusia facă să reapară ameninţarea şi frica unui 'război' în Europa, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.
Economica.net - J, 20 mart. 2014, 19:56
Schulz: Criza din Ucraina face să reapară ameninţarea unui

‘Ceva s-a schimbat’ odată cu această criză, a spus Schulz în conferinţa de presă susţinută după întrevederea cu şefii de stat şi de guvern de la începutul summitului european.

‘Unii credeau că războiul şi riscul războiului nu mai sunt subiect de discuţie’ dar ‘suntem pe cale să vorbim despre riscul unui conflict armat’, a afirmat el.

Într-un moment în care Europa comemorează centenarul Primului Război Mondial, războiul devine ‘din nou o ameninţare reală într-o ţară vecină a Uniunii Europene’, a declarat preşedintele PE în faţa liderilor celor 28 de state membre, conform textului discursului său.

‘Criza din Ucraina reprezintă o mare ameninţare pentru sistemul nostru de securitate european introdus după Războiul Rece’, le-a mai spus Schulz liderilor Celor 28, făcând apel la UE ‘să dezvolte în cele din urmă o strategie coerentă’ faţă de Rusia.

Nu în ultimul rând, el a făcut apel la şefii de stat şi de guvern să răspundă ‘fricii populaţiei europene (…) o frică reală, provocată de escaladarea declaraţiilor din ultimele săptămâni’.

‘În timp ce antreprenorii se tem de o spirală a sancţiunilor care ar putea antrena o prăbuşire a comenzilor, iar muncitorii se îngrijorează pentru locul lor de muncă, în ţările vecine Ucrainei, în Polonia şi în ţările baltice există temeri privind un nou război rece’, a subliniat Schulz.

Cu toate că UE trebuie să reacţioneze la acţiunile Rusiei, aceasta trebuie să fie prudentă să nu provoace o escaladare a conflictului, păstrând ‘canale de comunicare deschise’ cu Rusia, a mai menţionat Schulz.

 

Te-ar mai putea interesa și
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 pe website-ul www.economica.net, intitulat „Îmbuteliatorul apei......
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...