Scrisoarea lui Iohannis referitoare la organizarea referendumului a ajuns la Senat

Scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la declanşarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice a ajuns miercuri la Senat.
Economica.net - mie, 25 ian. 2017, 10:52
Scrisoarea lui Iohannis referitoare la organizarea referendumului a ajuns la Senat

Marţi seară, preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a precizat că nu a primit documentul deoarece instituţiile publice nu au lucrat pe 23 şi 24 ianuarie.

Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis marţi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare prin care anunţă că a declanşat procedura privind organizarea unui referendum naţional.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a declanşat, marţi, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional – continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice.

Preşedintele Iohannis a transmis scrisoarea preşedinţilor celor două Camere, Călin Popescu-Tăriceanu, respectiv Liviu Dragnea, solicitând consultarea Parlamentului cu privire la această problemă.

‘În temeiul dispoziţiilor art. 90 din Constituţia României şi al dispoziţiilor art. 2 şi 11 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, intenţionez să cer poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa suverană cu privire la următoarea problemă de interes naţional: continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice. Având în vedere dispoziţiile legale menţionate, consult Parlamentul cu privire la organizarea unui referendum naţional referitor la problema sus-menţionată’, se arată în scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, referitor la declanşarea unui referendum naţional a fost informat şi prim-ministrul Sorin Grindeanu.

Te-ar mai putea interesa și
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial – Pîslaru
Negocierile pentru Legea salarizării unitare au eşuat oficial, iar în ciuda tuturor eforturilor depuse de Guvern şi Ministerul Muncii şi a medierii asigurate de Administraţia Prezidenţială......
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Incendiu în localitatea Stâlpu din Buzău, la o hală destinată stocării energiei electrice în baterii
Pompierii buzoieni au fost solicitaţi să intervină miercuri seară pentru stingerea unui incendiu la o hală cu acumulatori ...
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. Vești bune și despre porumb
Performanță în agricultură: România se pregătește de o producție uriașă de grâu, câte milioane de tone recoltăm. ...
Producția de grâu a României ar putea depăși din nou, anul acesta, pragul de 12 milioane de tone, având în vedere ...
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat cu prețurile și ce firmă vinde și la jumătate față de medie
3 din 10 șoferi români scapă de grija RCA cumpărând din afara țării. Vești bune pe final de vară. Ce s-a întâmplat ...
După o perioadă de câteva luni în care părea că a lăsat motoarele la o turație mai mică, lucru care se putea vedea ...