Scumpire semnificativă a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina, creșterile de preț vor continua

Și OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat azi semnificativ prețurile în benzinării, pe fondul creșterii cotațiilor internaționale. Rompetrol crescuse prețurile încă de ieri.
Mihai Nicuţ - mie, 22 iul. 2026, 09:19
Scumpire semnificativă a carburanților, azi. Cât costă acum benzina și motorina, creșterile de preț vor continua

OMV Petrom a majorat în dimineața zilei de 22 iulie prețul motorinei cu 15 bani pe litru, dar și prețul benzinei cu 15 bani pe litru, potrivit datelor din aplicația  de prețuri a Consiliului Concurenței. Aceeași majorare de preț a fost observată și în stațiile OMV, lanț care este operat de aceeași companie, OMV Petrom Marketing.

Scumpirea vine după o perioadă de trei zile în care prețurile rămăseseră pe loc la Petrom, și la benzină și la motorină – ultima dată prețurile au crescut aici în data de 18 iulie. Competitorii crescuseră prețurile și în week-end și ieri – ultima creștere de preț a făcut-o Rompetrol.

Iată care este prețul motorinei în dimineața zilei de 22 iulie la benzinăriile de lanț din vestul Capitalei

Petrom: 9,64 lei

OMV: 9,70 lei

Rompetrol: 9,70 lei

MOL: 9,65 lei

Lukoil: 9,65 lei

SOCAR: 9,59 lei

Iată care este prețul benzinei în dimineața zilei de 22  iulie la benzinăriile de lanț din vestul Capitalei

Petrom: 8,93 lei

OMV: 8,78 lei

Rompetrol: 8,78 lei

MOL: 8,78 lei

Lukoil: 8,77 lei

SOCAR: 8,72 lei

După cum anticipam săptămâna trecută, prețurile au continuat să crească și noi creșteri sunt posibile în continuare, în condițiile în care cotațiile petrolului și mai ales cele ale carburanților continuă să crească, pe fondul războiului reaprins din Golful Persic, dar și al conflictului ruso-ucrainean.

Astfel, cotația țițeiului Brent a crescut la 91 de dolari pe baril, creștere deja cu mult mai mai mare decât scăderea cotației manifestate în urma semnării armistițiului care în final nu a mai fost respectat. Doar în ultima zi petrolul Brent s-a scumpit cu 2%

Mai importante pentru noi sunt cotațiile Platt’s Med, cele care sunt luate preponederent în calcul atunci când se stabilesc prețurile finale din stații, alături de taxe și cursul valutar RON/USD.

Ieri, cotația motorinei a depășit pragul de 1.250 de dolari pe tonă. Creșterea este spectaculoasă. La finalul lui iunie, atunci când a expirat legislația de criză de pe piața carburanților cotația era de sub 900 de dolari pe tonă.

Așadar, în trei săptămâni, cotația motorinei, carburant de care piața românească nu dispune în totalitate de la cele două rafinării care mai funcționează și mare parte din el se importă, a crescut cu 38%.

Doar în ultima săpămână, cotația motorinei a crescut cu circa 200 dolari pe tonă.

Pe lângă cele de mai sus, situația din Marea Neagră s-a complicat foarte mult. În ultima vreme, au avut loc tot mai multe atacuri asupra petrolierelor din Marea Neagră, ceea ce crește costul asigurării și, implicit, se transferă în preț. Însă lovitura a fost știrea de ieri seară potrivit căreia Kazahstanul, cea mai importantă sursă de petrol a României, oprește livrările prin Marea Neagră după atacurile asupra petrolierelor care transportă țițeiul

Te-ar mai putea interesa și
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Producătorii auto europeni sub presiunea importurilor din China
Industria auto europeană se confruntă cu un decalaj tot mai mare între redresarea cererii și scăderea performanței producției. Înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Lucrările la lotul 2 au ajuns la stadiul de 60%
Avansează lucrările și pe lotul 2 al Autostrăzii Bacău – Pașcani (A7), informează joi Cristian Pistol, directorul ...
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor, primul „zgârie-nori” din România, scos la vânzare. Ce preţ cere Orange
Palatul Telefoanelor este construit în stilul art deco şi are un teren de 1.893 metri pătraţi şi o suprafaţă construită ...
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza – 5 miliarde de lei
Decizie definitivă – ÎCCJ câştigă procesul cu Guvernul privind restanţele salariale ale magistraţilor. Miza ...
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a câştigat definitiv procesul pe care l-a deschis împotriva Guvernului şi Ministerului ...