Ce s-a scumpit cel mai puţin în ultimii 10 ani. Top 10

ECONOMICA.NET a făcut un top al produselor cu cele mai mici scumpiri din ultimii 10 ani. Preţurile acestor mărfuri s-au majorat mai puţin decât rata inflaţiei. Printre ele se numără mai multe aparate electrocasnice, dar şi medicamentele.
Alina Stanciu - D, 28 iul. 2013, 20:54
Ce s-a scumpit cel mai puţin în ultimii 10 ani. Top 10

În ultimii zece ani, indicele preţurilor de consum total a crescut de aproximativ trei ori (207,43%). Există însă şi produse ale căror preţuri au crescut cu valori situate mult sub rata inflaţiei. La cererea ECONOMICA.NET, Institutul Naţional de Statistică a realizat un clasament al produselor cu cele mai mici scumpiri din ultimii 10 ani. 

Astfel, aparatele de calcul sunt acum cu 77,2% mai scumpe faţă de 2002, în timp ce preţul la medicamente s-a dublat. Există totodată electrice şi electrocasnice pe care ni le permitem cu mai puţine sacrificii decât acum 10 ani, dacă luăm în calcul faptul că în această perioada salariul mediu a crescut de aproximativ patru ori (de la 532 de lei brut la 2117 brut). Spre exemplu, un televizor costă acum de 2,1 ori mai mult decât în 2012, creşterea fiind similară şi în cazul combinelor muzicale şi  maşinilor de spălat rufe. 

Detergenţii şi săpunul de rufe s-au scumpit şi ele sub rata inflaţiei.

Top 10 produse cu cele mai mici scumpiri în perioada 2002-2012


 Numele produsului  2012 faţă de 2002 (%)
1 DETERGENTI 136,87
2 ARTICOLE TEHNICO-MEDICALE 135,08
3 SAPUN DE RUFE 134,52
4 CITRICE, ALTE FRUCTE MERI- 127,8
5 MASINI DE SPALAT RUFE 127,31
6 RADIO, COMBINE MUZICALE 126,78
7 ABONAMENT RADIO-TV 119,36
8 TELEVIZOARE 111,32
9 MEDICAMENTE 105,82
10 APARATE CULTURALE SI DE CALCUL ELECTRONIC 77,21

 

Citiţi aici şi Top 15 cele mai mari scumpiri din ultimii 10 ani

Te-ar mai putea interesa și
Oierii protestează la București din cauza blocării exporturilor. Sunt în joc sute de milioane de euro
Oierii protestează la București din cauza blocării exporturilor. Sunt în joc sute de milioane de euro
Crescătorii de ovine și caprine susținuți de Uniunea Oierilor protestează azi, 30 iulie, la București pentru că nu mai pot exporta. Ei cer Guvernului să reia exporturile de urgență....
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Contestațiile pentru tronsonul 3, respinse în instanță. Contractul fusese semnat cu spaniolii de la FCC
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Contestațiile pentru tronsonul 3, respinse în instanță. Contractul ...
Curtea de Apel București a respins contestațiile pentru tronsonul 3 din A8 Tg Neamț - Iași - Ungheni, informează joi ...
ING Bank oferă dobândă de 8% în prtimele 6 luni la depozitele în lei. Însă, doar 37% dintre români au economii sau un fond de urgență
ING Bank oferă dobândă de 8% în prtimele 6 luni la depozitele în lei. Însă, doar 37% dintre români au economii sau ...
Peste jumătate dintre români spun că apelează la economii pentru cheltuieli neprevăzute, însă doar 37% au bani puși ...
BRD Groupe Societe Generale a înregistrat un profit net de 784 milioane lei în primul semestru din 2026, mai mare cu 2,5% decât în anul precedent
BRD Groupe Societe Generale a înregistrat un profit net de 784 milioane lei în primul semestru din 2026, mai mare cu 2,5% ...
Profitul net înregistrat de BRD în primul semestru din 2026 a fost de 784 milioane lei, în creștere cu 2,5% față de ...