Se reiau discuțiile cu fermierii și statul francez despre fabrica de zahăr Luduș, pe care grupul francez Tereos o închide. Ministerul vrea ca unitatea să continue producția

Ministrul Agriculturii este în discuții cu omologul francez în legătură cu fabrica de zahăr Luduș, aflată în proprietatea grupului francez Tereos și care va fi închisă. Un grup de producători de sfeclă de zahăr ar fi interesat să preia unitata de producție, dar cu unele garanții din partea statului.
Alina Stanciu - mar, 29 mart. 2022, 08:51
Se reiau discuțiile cu fermierii și statul francez despre fabrica de zahăr Luduș, pe care grupul francez Tereos o închide. Ministerul vrea ca unitatea să continue producția

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a avut luni, 28 martie 2022, o discuție cu reprezentanții sectorului sfeclă de zahăr, fermieri cultivatori de sfeclă de zahăr și cu reprezentanți ai Patronatului Zaharului și ai Federației Cultivatorilor de Zahăr, în contextul deciziei Grupului Tereos, care deţine una dintre ultimele două fabrici de procesare a zahărului din sfeclă din România, de a închide fabrica situată în Luduș, județul Mureș, ce funcționează de peste 60 de ani.

Reprezentanții fermierilor care cultivă sfecla de zahăr au solicitat sprijinul ministrului pentru a identifica o soluție astfel încât să poată menține această cultură.

Din informațiile Economica, fermierii ar fi interesați să preia fabrica dacă ar beneficia de garanții guvernamentale pentru a putea accesa credite bancare pe o perioadă de 10-12 ani, iar prețul cerut de Tereos ar fi cel cu care au cumpărat inițial unitata de producție- adică în jur de 4 milioane de dolari. De asemenea, fermierii ar vrea garanții că Ministerul va continua să subvenționeze acest sector. Cultura de sfeclă presupune investiții în tehnologie, dar și ăregătirea cu un an înainte a terenului cu îngrășăminte pe bază de fosfat și potasiu.

Producătorul ar fi cerut însă 250 de milioane de euro pe unitatea din România. Fabrica Luduș are datorii istorice de aproximativ 7 milioane de euro, potrivit informațiilor Economica.

În  Transilvania se regăsesc circa 500 cultivatori din zona fabricii, care au investit în maşini şi utilaje, specifice cultivării și recoltării sfeclei de zahăr. Aceștia s-au văzut în situația de a nu mai avea cui vinde sfecla pentru care și-au pregătit terenurile încă de anul trecut. Cultura sfeclei de zahăr joacă un rol important în stabilirea asolamentelor în vederea rotaţiei culturilor, cu impact favorabil major pentru mediu.

”Am purtat deja discuții cu omologul meu din Franța, Julien Denormandie, cu privire la această problemă. Săptămâna trecută i-am trimis o scrisoare oficială ministrului francez al Agriculturii prin care i-am adresat rugămintea de a ne comunica dacă reprezentanții Grupului Tereos sunt deschiși pentru a purta un dialog constructiv. Intenția noastră este de a menține integritatea fizică a fabricii de la Luduș în vederea continuării activității de către alți potențiali investitori sau direct de către fermierii interesați”, a declarat ministrul Chesnoiu.

Ministrul Chesnoiu a afirmat la finalul întâlnirii cu reprezentanții sectorului sfeclei de zahăr că dorește să mențină un dialog deschis cu aceștia, asigurându-i, totodată, de toată implicarea sa în identificarea unei soluții potrivite pentru activitatea lor. De asemenea, în cursul lunii aprilie, ministrul se va afla în zona Transilvaniei și va efectua o vizită la fabrica de zahăr de la Luduș.

Sectorul sfeclei de zahar este susținut financiar de către MADR. Astfel, raportat la anul 2021, pentru cultura de sfeclă de zahăr s-au acordat 1098,43 euro/ha, fonduri repartizate după cum urmează:

a) 95,47 euro/ha pentru plata unică pe suprafață:

b) 5 euro/ha între 1 ha și 5 ha și 48,14 euro/ha peste 5 ha și până la 30 ha inclusiv, pentru plata redistributiva;

c) 57,89 euro/ha pentru plata pentru înverzire;

d) 46 euro/ha pentru subvenționare motorină;

e) 11,94 euro/ha pentru ajutor național tranzitoriu;

f) 78,13 euro/ha pentru ajutor național tranzitoriu special sfecla ANT 6;

g) 804 euro/ha pentru sprijinul cuplat estimat, în funcție de suprafața eligibilă la APIA.

Amintim că Tereos și-a anunțat, din 6 ianuarie, cei aproximativ 150 de angajați și cei aproximativ 300-350 de fermieri cu care era în relație contractuală pentru preluarea de sfeclă de zahăr că nu se vor semna noi cntracte pentru producția din 2022.

Tereos România SA, filiala locală a procesatorului francez de zahăr, a produs anul trecut 37.735 tone de zahăr din sfeclă, din cele peste 110.000 de tone de zahăr realizate în România, în total. Ministerul Agriculturii susținea că francezii vor face în continuare zahăr la Luduș, dar numai din zahăr brut din trestie.
Întreaga poveste a fabricii de zahăr Luduș aici.
Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...