Seceta din ultimele luni pune în pericol preţul pâinii

Agricultorii doljeni spun că producţia de grâu de anul acesta va fi mult mai mică decât în anii anteriori. Cum nu a mai plouat de luni bune, iar în această iarnă nu avem nici măcar zăpadă, culturile de grâu sunt compromise. Agricultorii se asteaptă la o scumpire a pâinii de până la 40%.
Economica.net - J, 19 ian. 2012, 20:35

Petrişor Dobrică este unul dintre producătorii importanţi ai judeţului Dolj. Din 1.300 de hectare pe care le are, 800 sunt cu grâu. Lipsa apei îi dă, însă, mari bătăi de cap.

La cât am investit în el ar trebui să fie la 10 centimetri dacă ar fi avut apă sau zăpadă, noi acum ne facem datoria. Seceta e pericol„, a spus Petrişor Dobrică.

Pentru a nu pierde toţi banii investiţi, investitorul fertilizează mereu solul, în speranţa că va reuşi să salveze măcar o parte din culturi.

Producţia de grâu va fi înjumătăţită, poate chiar mai mult. Dacă seceta se va prelungi consecinţele vor fi dezastruase, atât pentru grâu cât şi pentru floarea soarelui. Va urma şi creştere pentru preţul pâinii„, a precizat Constantin Iancu, Liga Asociaţiilor Producâtorilor Agricoli Dolj.

În preţul pâinii cel puţin, începând cu luna martie un 10 la suta ar trebui să fie adăugat. Noi am cheltuit de două ori mai mult în această toamnă din cauza secetei instalate. Preţurile la carburanţi, preţurile la energie au crescut foarte mult în ultima perioadă ceea ce va afecta, evident, preţul materiilor prime„, a declarat Daniel Botănoiu, preşedinte Federaţia Producătorilor Agricoli.

Dacă seceta va continua, producătorii agricoli vor fi nevoiţi să ceară punerea în funcţiune a sistemele de irigaţii, pentru a mai salva măcar jumătate din culturile de păioase.

Te-ar mai putea interesa și
S-a finalizat una dintre cele mai mari baterii de stocare a energiei din România: 300 MWh la Gura Ialomiței, proiect al belgienilor de la Aukera executat de românii de la Electrogrup
S-a finalizat una dintre cele mai mari baterii de stocare a energiei din România: 300 MWh la Gura Ialomiței, proiect al ...
150 MW/300 MWh are instalația de stocare a energiei de la Gura Ialomiței, județul Ialomița, care a fost finalizată și devne astfel a doua instalație de stocare a energiei electrice din......
Câte locuinţe au fost date în folosinţă în primele trei luni din 2026 – date INS
Câte locuinţe au fost date în folosinţă în primele trei luni din 2026 – date INS
Numărul locuinţelor date în folosinţă la nivel naţional a crescut, în primele trei luni ale acestui an, până la ...
Nouă scădere a producției de mașini din România în luna mai
Nouă scădere a producției de mașini din România în luna mai
Raportul ACAROM cu privire la producția de autoturisme a celor două uzine din România - Automobile Dacia și Ford Otosan ...
Ce s-a întâmplat cu salariile românilor – date INS pentru salariile reale, nete şi brute, în aprilie 2026
Ce s-a întâmplat cu salariile românilor – date INS pentru salariile reale, nete şi brute, în aprilie 2026
Câştigul salarial mediu brut a fost, în aprilie 2026, de 9.740 lei, cu 162 lei (-1,6%) mai mic decât cel înregistrat ...