Secretarul general adjunct al NATO, decorat la Cotroceni. Iohannis: Îi mulţumesc că a fost un prieten adevărat al României

Secretarul general adjunct al NATO, Alexander Vershbow, a fost decorat luni de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional 'Steaua României' în grad de Mare Ofiţer, în semn de înaltă apreciere a sprijinului constant acordat ţării noastre, pentru viziunea pusă în dezvoltarea şi realizarea securităţii euroatlantice, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 29 aug. 2016, 15:45
Secretarul general adjunct al NATO, decorat la Cotroceni. Iohannis: Îi mulţumesc că a fost un prieten adevărat al României

Oficialul NATO este prezent în aceste zile la Bucureşti, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

În cadrul ceremoniei de decorare de la Palatul Cotroceni, şeful statului român i-a mulţumit ambasadorului Vershbow ‘pentru întreaga sa activitate ca adjunct al secretarului general al NATO şi pentru contribuţia sa directă şi importantă la îndeplinirea obiectivelor Alianţei’.

‘Mandatul său a avut loc într-o perioadă extrem de dinamică şi într-un context de securitate foarte complex, marcat de o lipsă de predictibilitate accentuată, în care Alianţa Nord-Atlantică a fost nevoită să gestioneze simultan o serie întreagă de provocări şi ameninţări serioase, deopotrivă în vecinătatea sa estică şi în cea sudică’, a afirmat Klaus Iohannis.

Şeful statului a arătat că Alexander Vershbow este ‘un deschizător de drumuri, implicându-se direct şi eficient, astfel încât NATO a putut să îşi asume un rol nu numai ambiţios, dar şi credibil şi, mai ales, eficace în gestionarea ameninţărilor actuale’. ‘Experienţa sa deosebită şi înţelegerea profundă a evoluţiilor din vecinătatea estică a Alianţei au fost determinante în definirea măsurilor de consolidare a flancului estic al NATO. La fel de apreciată a fost şi implicarea sa activă în consolidarea sprijinului Alianţei pentru ţările partenere şi în aprofundarea dialogului cu acestea’, a adăugat Iohannis, care a mai spus despre secretarul general adjunct al NATO că este un ‘prieten adevărat’ al României.

‘Sunt foarte onorat să primesc acest ordin. Este o onoare deosebită să fiu recunoscut de o ţară care aduce o contribuţie importantă la NATO şi la securitatea noastră colectivă’, a declarat Alexander Vershbow.

El a amintit de implicarea României în activitatea Alianţei. ‘În cei 12 ani de când România s-a alăturat Alianţei, v-aţi dovedit de nenumărate ori valoarea, prin implicarea dumneavoastră în misiunile din Afganistan şi Kosovo, prin faptul că aţi găzduit elemente-cheie ale sistemului de apărare antirachetă al NATO, prin contribuţiile dumneavoastră active la hotărârile de la Summitul de la Varşovia pentru a întări apărarea NATO şi pentru a consolida poziţiile sale’, a adăugat el.

Alexander Vershbow a vorbit şi despre mediul politic, în momentul în care ţări din Europa Centrală şi de Est au devenit aliate NATO.

‘Sunt deosebit de mândru că am putut să ajut la modelarea unor politici care au permis să urăm ‘bun venit’ României şi celorlalte ţări central-europene în Alianţa Nord-Atlantică. Foştii adversari au devenit, la început, parteneri şi, după aceea, prieteni şi aliaţi foarte puternici’, a punctat el.

De asemenea, Alexander Vershbow a mărturisit că a avut ‘privilegiul’ de a remarca implicarea trupelor române în acţiunile Alianţei. ‘Bărbaţi şi femei din România, din delegaţia dumneavoastră, ca membri ai personalului civil şi militar NATO, au ajutat să putem asigura ca Alianţa să fie puternică şi ca Europa să fie sigură’, a subliniat Vershbow.

Te-ar mai putea interesa și
Parisul va restitui Siriei active în valoare de 50 de milioane de euro, pe care le-a blocat în timpul regimului lui Bashar al-Assad
Parisul va restitui Siriei active în valoare de 50 de milioane de euro, pe care le-a blocat în timpul regimului lui Bashar ...
Franţa va restitui Siriei active în valoare de peste 50 de milioane de euro legate de regimul fostului preşedinte Bashar al-Assad, a anunţat marţi preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat......
Adrian Negrescu: PNRR reprezintă un eșec major din punct de vedere instituțional. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, pe care riscăm să-i pierdem definitiv din cauza indolenţei
Adrian Negrescu: PNRR reprezintă un eșec major din punct de vedere instituțional. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, ...
România mai are la dispoziţie puţin peste o lună pentru a îndeplini condiţiile necesare accesării ultimelor fonduri ...
Premieră în România: contract de energie special pentru prosumatori, cu plata energiei injectate după fiecare lună. Prețul este cel din piața spot de la momenul injecției sau consumului
Premieră în România: contract de energie special pentru prosumatori, cu plata energiei injectate după fiecare lună. ...
PPC Energie, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici a lansat recent o ofertă specială ...
Trump a spus din nou, la Ankara, că e dezamăgit de modul în care NATO a reacționat la războiul declanșat de SUA împotriva Iranului. Președintele american nu a uitat nici de subiectul Groenlanda
Trump a spus din nou, la Ankara, că e dezamăgit de modul în care NATO a reacționat la războiul declanșat de SUA împotriva ...
Preşedintele american Donald Trump s-a declarat din nou, marţi, "foarte decepţionat" de NATO în timpul războiului pe ...