Secretarul general al NATO: Creşterea cheltuielilor pentru apărare este indispensabilă pentru relaţiile transatlantice

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a avertizat luni că este 'indispensabil pentru relaţiile transatlantice' ca membrii Alianţei să-şi majoreze cheltuielile în materie de apărare, aşa cum a solicitat noul preşedinte al SUA Donald Trump, relatează AFP.
Economica.net - lun, 13 mart. 2017, 13:41
Secretarul general al NATO: Creşterea cheltuielilor pentru apărare este indispensabilă pentru relaţiile transatlantice

Stoltenberg subliniază în raportul anual al NATO, făcut public luni, că în 2016 doar cinci state membre au alocat apărării cel puţin 2% din PIB, iar începând din acest an trebuie intensificate eforturile în acest sens. ‘Acest lucru este indispensabil pentru ca legătura transatlantică, fundamentul Alianţei noastre, să rămână solidă’, insistă secretarul general al NATO.

Raportul atrage din nou atenţia asupra dezechilibrului dintre SUA şi restul statelor membre ale Alianţei în privinţa cheltuielilor cu apărarea, într-un context în care noul preşedinte american a făcut apel în repetate rânduri la membrii europeni ai NATO să-şi ‘îndeplinească obligaţiile financiare’, într-o aluzie la pragul de 2% din produsul intern brut.

Conform raportului, cheltuielile militare ale SUA din 2016, în sumă totală de 679 miliarde de dolari, au reprezentat 68% din totalul bugetelor de apărare ale celor 28 de state membre, în timp ce PIB-ul SUA nu reprezintă decât 48% din avuţia naţională cumulată a celorlalte aliate.

‘Modul cum sunt împărţite poverile în interiorul Alianţei încă nu este echitabil’, a punctat Stoltenberg.

În afară de SUA, care au alocat apărării 3,36% din PIB, doar Marea Britanie (cu 2,17%), Polonia (cu 2,01%), Estonia (cu 2,18%) şi Grecia (cu 2,36%) au atins obiectivul asumat în septembrie 2014 de liderii Alianţei Nord-Atlantice, relevă estimările pe anul trecut.

Totuşi, în semn că statele membre au început să investească mai mult în apărare, după ani la rând de reduceri de buget, ‘cheltuielile cu apărarea ale aliaţilor europeni şi Canadei au crescut cu 3,8%, reprezentând o sumă de circa 10 miliarde de dolari’, iar ’23 de ţări aliate şi-au sporit aceste cheltuieli în mod real’, se mai arată în raport.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Șeful ENGIE România avertizează că liberalizarea prețurilor la gaze pentru populație va dubla factura
Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania, cel mai mare furnizor de gaze pentru clienții casnici, avertizează că, la ce prețuri sunt acum pe piețe, o liberalizare a prețui pentru clienții casnici va......
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru speranţele de redresare ale sectorului financiar (analiză eToro)
Săptămână de foc pentru marile bănci americane. Rezultatele giganţilor financiari sunt aşteptate cu emoţii mari pentru ...
Marile bănci intră în centrul atenţiei săptămâna aceasta pentru a-şi prezenta cele mai recente rezultate financiare, ...
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Călin Georgescu, plasat în arest la domiciliu. DIICOT va contesta decizia
Tribunalul Bucureşti a admis marţi cererea depusă de Călin Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu o măsură ...
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Noi şocuri asupra preţurilor din România. Ce pericole pun presiune pe inflaţie – Codîrlaşu, CFA
Creşterea preţurilor la energia electrică, petrol şi gaze naturale continuă să pună presiune asupra inflaţiei, iar ...