Secure Property a finalizat achiziţia primelor proprietăţi din România pe care vrea să plătească 23 mil. euro

Fondul de investiţii Secure Property Development a anunţat finalizarea achiziţiei primelor proprietăţi din România dintr-un portofoliu pentru care vrea să plătească 23 de milioane de euro. Noile achiziţii duc la creşterea veniturilor nete operaţionale la peste opt milioane de euro anual.
Andrada Ghira - vin, 12 iun. 2015, 08:28
Secure Property a finalizat achiziţia primelor proprietăţi din România pe care vrea să plătească 23 mil. euro

„Achiziţia, aşa cum a fost anunţată pe 21 mai 2015, este în linie cu strategia companiei de a-şi creşte baza de active şi de a construi un portofoliu diversificat de proprietăţi comerciale în Europa de Est şi Sud-Est, care să genereze un flux de numerar şi oferă potenţial substanţial de creştere a capitalului”, se arată în anunţul companiei.

Secure Property Development a finalizat achiziţia unei participaţii de 24,35% în Delea Nuova, o clădire de birouri de clasa A , unde chiriaşul este ANCOM, dar şi a unui pachet de locuinţe, cu o valoare netă a activelor de 18,6 milioane de euro

Pe 21 mai, compania a anunţat că va plăti 23 de milioane de euro pe un portofoliu de proprietăţi, printre care şi magazinul Praktiker din Craiova, pe care îl va cumpăra de la Bluehouse Capital, dar şi câteva apartamente din capitala Bulgariei. 

De asemena, în anunţ se mai arată că au fost vândute opt apartamente din Bucureşti, care au generat venituri de 414.000 de euro în prima jumătate a acestui an şi au fost închiriate noi unităţi rezidenţiale, care au dus la creşterea veniturilor anuale din chirii la circa 200.000 de euro.

Clădirea de birouri Delea Nuova, din zona Piaţa Muncii, aduce un venit anual de 1,9 milioane de euro şi are o suprafaţă închiriabilă de 10.280 mp, dispusă pe zece etaje. Fondul deţine un pachet de locuinţe dintr-un proiect rezidenţal din apropierea Lacului Griviţa din Bucureşti, care împreună cu locuinţele din Sofia generează venituri anuale de 300.000 de euro. Compania are în plan vânzarea acestor locuinţe pentru a genera un flux de capital ce poate fi reinvestit. Compania a plătit 23 de milioane de euro pentru proprietăţile recent achiziţionate. 

În primăvara anului trecut, fondul a mai cumpărat şi parcul logistic Innovations din Clinceni, care este închiriat în proporţie de 60% de Nestle, dar şi clădirea de birouri EOS Business Park, unde îşi are sediu Danone, pentru suma de 5,8 milioane de euro. Secure Property mai deţine şi pachete cu un total de 122 de locuinţe în proiectele rezidenţiale Doamna Ghica Plaza, Linda Residence, Monaco Towers şi Blooming House din Bucureşti. 

Secure Property Develoment and Investment este o companie listată pe piaţa secundară de la Londra, a cărei activitate este concentrată pe pieţele din Sud-Estul Europei. Strategia companiei este de a achziţiona active generatoare de profit. 

Te-ar mai putea interesa și
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din domeniul energiei
ANRE a dat amenzi de 11 milioane de lei în urma controalelor realizate în primele opt luni ale anului la companiile din ...
Valoarea amenzilor aplicate pe parcursul primelor opt luni ale anului în urma acţiunilor de control şi monitorizare în sectorul energiei au totalizat aproape 11 milioane de lei, informează......
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
De la cadrul legal la procese HR aplicabile: ce schimbă transparența salarială în organizații
Noile cerințe privind transparența salarială aduc companiile în fața unei duble provocări: înțelegerea obligațiilor ...
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. În cursă au rămas doi competitori
S-a încheiat prima etapă a licitației organizate de ELCEN pentru construirea noii centrale de cogenerare de la CET Progresu. ...
Societatea Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță că a finalizat prima etapă a procedurii de achiziție pentru ...
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea energetică națională
Guvernul italian vrea să păstreze hidrocentralele sub controlul său, în contextul creșterii temerilor privind securitatea ...
Italia încearcă să menţină contractele de operare a hidrocentralelor din peninsulă în mâinile companiilor locale, ...