Securitatea CERN, compromisă după difuzarea unei înregistrări video

Centrul European al Cercetării Nucleare (CERN) a deschis o anchetă internă după difuzarea înregistrării video a unei parodii de sacrificiu uman, filmată aparent în timpul nopţii în campusul său, ceea ce ridică serioase semne de întrebare asupra securităţii celui mai mare laborator ştiinţific din lume, potrivit AFP.
Economica.net - J, 18 aug. 2016, 05:43
Securitatea CERN, compromisă după difuzarea unei înregistrări video

Înregistrarea, postată online în 11 august şi vizionată deja de 90.000 de ori, arată mai multe persoane îmbrăcate în sutane negre, cu capetele ascunse sub glugi, care participă la un ritual în faţa unei statui a zeiţei Shiva în curtea privată a CERN, situat la graniţa franco-elveţiană, nu departe de Geneva.

Scena, luminată de două torţe mari, este filmată de la distanţă dintr-un imobil care se înalţă chiar lângă curte. O femeie îmbrăcată în alb se lungeşte pe sol, fiind aparent înjunghiată de un bărbat încălţat cu pantofi de baschet.

‘Această înregistrare a fost făcută în incinta noastră, dar fără permisiunea noastră şi chiar fără ştirea noastră’, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a CERN într-un email.

‘CERN nu cauţionează acest gen de farsă, care poate genera neînţelegeri asupra naturii ştiinţifice a muncii noastre’, a adăugat ea.

Purtătoarea de cuvânt a indicat că o ‘anchetă’ a fost deschisă, dar a refuzat să furnizeze detalii, subliniind doar că este vorba despre o ‘problemă internă’.

Filmul video a fost reluat imediat de situri adepte a teoriei complotului, dintre care unele au susţinut că CERN practică sacrificii rituale.

În afară de ceea ce pare a fi un umor şcolăresc, această înregistrare video suscită semne de întrebare cu privire la nivelul de securitate al sitului ştiinţific.

‘CERN primeşte în fiecare an mii de utilizatori din lumea întreagă şi câteodată unii dintre aceştia îşi lasă simţul umorului să meargă prea departe. Este ceea ce s-a petrecut şi acum’, a explicat purtătoarea de cuvânt.

Poliţia cantonului Geneva a declarat pentru AFP că nicio plângere nu a fost depusă de CERN.

Te-ar mai putea interesa și
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Valentin Lazea (BNR): A propune în România creşteri de impozite acum este nerealist din punct de vedere social şi politic
Calea pentru reducea deficitului sub 3% este eliminarea pe cât posibil a evaziunii fiscale şi a optimizării fiscale şi nu creşterea de impozite, care este nerealistă din punct de vedere social......
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Turnuri de 11 etaje și școală pe cel mai nou bulevard din Capitală. Cum arată proiectul, într-o zonă cu potențial
Un nou proiect rezidențial este în pregătire într-una din zonele cu potențial din București, acolo unde a fost construit ...
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Fondul ETF Energie Patria – Tradeville a trecut de 100 de milioane de lei în active totale
Activele fonului ETF Energie Patria – Tradeville au atins valoarea de 100,1 milioane lei la dată de 23 iunie 2026, în ...
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi fost neconstituțional să se implice între negocierile dintre Veștea și AUR
Nicușor Dan spune că a văzut disponibilitate pentru cel puțin o soluție de guvern. Președintele consideră că ar fi ...
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat miercuri că, potrivit declaraţiilor publice făcute de reprezentanţii partidelor, ...