Şedinţă CGMB: Compania de Iluminat Public ar putea deveni S.R.L. şi alte 44 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi

Consilierii municipali se întrunesc marţi într-o şedinţă pe a cărei ordine de zi figurează 45 de proiecte de hotărâre, printre care se numără cele care prevăd că serviciile publice de administrare a parcajelor, a cimitirelor şi a fondului imobiliar aflat în proprietatea Capitalei urmează să fie delegate unor companii municipale. De asemenea, consilierii municipali vor lua o hotărâre şi cu privire la schimbarea formei juridice a societăţii Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA din societate pe acţiuni în societate cu răspundere limitată.
Economica.net - mar, 27 aug. 2019, 05:07
Şedinţă CGMB: Compania de Iluminat Public ar putea deveni S.R.L. şi alte 44 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi

* Proiectele de delegare a gestiunii prevăd că durata fiecărui contract e de 5 ani, fiind posibilă prelungirea. Contractele vor putea fi reziliate, dacă delegatul încalcă în mod grav sau repetat clauzele. Unul dintre proiecte prevede că gestiunea serviciului public de administrare a parcajelor aparţinând domeniului public şi/sau domeniului privat al mnicipiului Bucureşti va fi delegată către Compania Municipală Parking Bucureşti. Administrarea cimitirelor şi crematoriilor umane va fi delegată către Compania Municipală Cimitire, iar gestiunea serviciilor de administrare a fondului imobiliar aflat în proprietatea Bucureştiului şi/sau în administrarea CGMB (domeniul privat al statului) va fi delegată către Compania Municipală Imobiliară.

Un al patrulea proiect stipulează că gestiunea serviciului public de administrare a domeniului public şi privat privind activităţile de întreţinere a arborilor şi spaţiilor verzi aflate în patrimoniul public şi privat al Capitalei va fi delegată către Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti.

Consilierii municipali vor lua o decizie şi privind proiectul ce prevede că activităţile de amenajare şi întreţinere a parcurilor şi grădinilor din Bucureşti vor fi delegat către Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti.

De asemenea, conform unui al şaselea proiect de hotărâre, urmează să fie încheiat un act adiţional la contractul de delegare a gestiunii serviciului public de interes local privind obiectivele sportive aparţinând domeniului public şi privat al Capitalei către Compania Municipală Sport pentru Toţi.

* Alte proiecte de pe ordinea de zi prevăd că două imobile de pe str. Lipscani, de la nr. 70 şi nr. 75, urmează să fie desfiinţate şi reconstruite pe acelaşi amplasament, cu păstrarea arhitecturii originale. Consolidarea imobilului de pe str. Bărăţiei nr. 50 şi a celui de pe str. Mătăsari nr.44 sunt prevăzute în alte proiecte ce vor fi supuse atenţiei consilierilor generali.

* Un alt proiect vizează aprobarea Master Planului pentru sistemul de management integrat al deşeurilor la nivelul municipiului Bucureşti, iar potrivit acestuia sectoarele Capitalei vor trebui să asigure minimum 235.000 de tone de deşeuri reziduale pe an pentru instalaţia de incinerare cu valorificare energetică.

* Pe ordinea de zi a şedinţei CGMB se regăseşte un proiect care prevede că se aprobă asocierea între Municipiul Bucureşti şi Universitatea Politehnica din Bucureşti în scopul realizării în comun a unui pasaj pietonal suprateran pe Splaiul Independenţei pentru legătura între Campusul UPB şi Complex cămine Regie şi a unei baze sportive.

* Consilierii municipali vor lua o hotărâre şi cu privire la schimbarea formei juridice a societăţii Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA din societate pe acţiuni în societate cu răspundere limitată.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...