Şedinţa CSAT pe tema privatizării CFR Marfă a început

Şedinţa CSAT pe tema privatizării CFR Marfă a început, vineri, la Palatul Cotroceni, premierul Victor Ponta fiind înlocuit la reuniune de vicepremierul Gabriel Oprea.
Economica.net - vin, 02 aug. 2013, 08:26
Şedinţa CSAT pe tema privatizării CFR Marfă a început

Anunţul potrivit căruia preşedintele Traian Băsescu a decis convocarea de urgenţă a CSAT, vineri, a fost transmis joi de Administraţia Prezidenţială.

„Administraţia Prezidenţială informează că joi, 1 august, la ora 17.05, la Secretariatul Consiliului Suprem de a Apărare a Ţării (CSAT) a fost depusă o solicitarea a Guvernului României pentru convocarea unei şedinţe a CSAT cu privire la Hotărârea de Guvern nr. 526 din 24 iulie 2013 pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni între stat, prin Ministerul Transporturilor, în calitate de vânzător, şi Societatea Comercială Grup Feroviar Român S.A., în calitate de cumpărător, având ca obiect transferul dreptului de proprietate asupra unui pachet de acţiuni, reprezentând 51% din capitalul social al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă «C.F.R. Marfă» – S.A. Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a decis convocarea de urgenţă a CSAT vineri, 2 august, la ora 11.00”, se arăta în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Sursa citată menţiona că, în cazul în care prim-ministrul Victor Ponta nu poate răspunde convocării la şedinţa CSAT, este invitat, fără drept de vot, conform legii, vicepremierul Gabriel Oprea.

Luni, premierul Victor Ponta nu a exclus posibilitatea să-l aibă „înlocuitor” pe vicepremierului Gabriel Oprea la şedinţa CSAT în cazul în care preşedintele Traian Băsescu o va convoca în perioada în care el este în concediu, respectiv în prima jumătate a lunii august.

Potrivit legii privind organizarea şi funcţionarea CSAT, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării lucrează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri prin consens.

În situaţia în care un membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nu poate participa la şedinţă, el poate fi reprezentat, fără drept de vot, de înlocuitorul său legal.

Preşedintele României îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT, iar primul-ministru pe cea de vicepreşedinte al Consiliului. Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sunt: ministrul apărării naţionale, ministrul de interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor publice, directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi consilierul prezidential pentru securitate naţională. Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării este numit de Preşedintele României şi are rang de consilier de stat în cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Vicepremierul Gabriel Oprea i-a convocat vineri dimineaţă la Guvern pe miniştrii care participă la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), pentru o discuţie privind privatizarea CFR Marfă înainte de începerea reuniunii. La discuţii au participat miniştrii Apărării, de Interne, Externe, Finanţe, Justiţie.

Guvernul a transmis anterior că aşteaptă în continuare un punct de vedere al CSAT legat de privatizarea CFR Marfă, dar precizează că nu a cerut convocarea „de urgenţă” a Consiliului, ci includerea pe agenda proximei şedinţe a proiectului de HG, şi vede ca o forţare decizia preşedintelui de a convoca „de urgenţă” CSAT.

Executivul arată că hotărârile în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se iau cu unanimitate de voturi a celor prezenţi, în condiţiile îndeplinirii cvorumului, ceea ce nu ar fi posibil în cazul participării la şedinţă a cuiva fără drept de vot.

Într-un comunicat transmis vineri, Guvernul informează că a luat act de decizia preşedintelui Traian Băsescu de a convoca Consiliul Suprem de Apărare a Ţării cu privire la Hotărârea de Guvern pentru aprobarea condiţiilor principale ale contractului de vânzare de acţiuni la CFR Marfă şi că aşteaptă în continuare un punct de vedere al Consiliului în acest sens, dar precizează că nu a cerut convocarea „de urgenţă” a CSAT, ci a solicitat preşedintelui să dispună includerea pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului a proiectului de HG. Solicitarea Guvernului a fost făcută în baza articolului 4 litera d) şi articolului 7 din Legea nr.415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

Articolele menţionate prevăd că CSAT avizează proiectele de acte normative iniţiate sau emise de Guvern privind securitatea naţională, organizarea generală a forţelor armate, organizarea Consiliului, pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare, propunerile de buget ale instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, alocaţiile bugetare destinate ministerelor şi serviciilor cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, condiţiile de intrare, trecere sau staţionare pe teritoriul României a trupelor străine, numirea în funcţiile prevăzute în statele de organizare cu grad de general-locotenent, viceamiral, similare şi superioare acestora, precum şi că şedinţele CSAT au caracter secret, ordinea de zi se stabileşte de preşedinte, cu consultarea vicepreşedintelui, iar propunerile ministerelor trebuie avizate de primul-ministru pentru a fi înscrise pe ordinea de zi.

„Guvernul consideră că discutarea în CSAT a subiectului nu trebuie să aibă drept scop sau consecinţă pasarea responsabilităţii între instituţiile statului, ci eventuala evidenţiere a unor informaţii noi, care pot pune la îndoială viabilitatea procesului de privatizare a CFR Marfă sau care pot elimina dubiile ridicate în ultima perioadă. Fără o astfel de clarificare, procesul de privatizare nu poate fi continuat. Guvernul vede ca fiind o forţare decizia preşedintelui de a convoca „de urgenţă” CSAT, cunoscut fiind faptul că hotărârile în cadrul Consiliului se iau cu unanimitate de voturi a celor prezenţi, în condiţiile îndeplinirii cvorumului, ceea ce nu ar fi posibil în cazul participării la şedinţă a cuiva fără drept de vot”, se arată în comunicat.

Guvernul prezintă şi adresa transmisă, joi, de către secretarul general al Guvernului, Ion Moraru, către consilierul de stat Ion Oprişor, secretarul CSAT, în care este transmis proiectul de aprobare a privatizării CFR Marfă cu rugămintea de a fi inclus pe ordinea de zi a proximei şedinţe a Consiliului, menţionându-se că are avizul Ministerului Justiţei şi al premierului Victor Ponta.

Este prezentată şi o scrisoare adresată de către premierul Victor Ponta, ca vicepreşedinte CSAT, către preşedintele Traian Băsescu, semnată de Ponta şi ca ministru interimar al Transporturilor şi de Robert Cazanciuc ca ministru al Justiţiei cu aceaşi rugăminte şi cu precizarea că CFR Marfă desfăşoară activităţi de interes public naţional în scopul realizării transportului public feroviar de marfă şi al satisfacerii nevoilor de apărare a ţării.

Ulterior, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a declarat că urgenţa convocării şedinţei CSAT e „justificată de presiunile pe care chiar membrii Guvernului” le-au făcut în ultima perioadă pentru convocarea acestei şedinţe.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a convocat de urgenţă o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării astăzi, chiar a doua zi după ce Guvernul României a solicitat acest lucru în mod oficial (documentele privind privatizarea CFR Marfă au fost trimise de Guvernul României Secretariatului CSAT joi, 1 august a.c., la ora 17.05, după plecarea din ţară a domnului prim-ministru Victor-Viorel Ponta). Urgenţa este justificată de presiunile pe care chiar membrii Guvernului României, în frunte cu domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta, le-au făcut în ultimele săptămâni pentru convocarea acestei şedinţe, de faptul că procesul de privatizare a creat incertitudini în rândul salariaţilor CFR Marfă şi al familiilor acestora, dar şi ca urmare a angajamentului de finalizare a procesului de privatizare în cursul lunii septembrie”, se arată în declaraţia lui Bogdan Oprea, potrivit comunicatului transmis vineri de Administraţia Prezidenţială.

„Rugăm Guvernul României să dea dovadă de mai multă responsabilitate şi acurateţe în furnizarea informaţiilor către public pentru a evita eventuale dezinformări şi să corecteze informaţia publicată în comunicatul de presă din data de 26 iulie 2013 în care se spune că «Guvernul României aşteaptă în contiuare convocarea CSAT de către preşedintele României» şi că documentele privind privatizarea CFR Marfă «au fost trimise către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării» (în realitate, documentele au fost trimise abia după o săptămână, joi, 1 august a.c., la ora 17.05)”, se mai arată în declaraţia de presă a purtătorului de cuvânt al preşedintelui.

GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost declarat la 20 iunie câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni şi asumându-şi investiţii de 900 milioane lei plus 1,5 milioane euro investiţii de mediu.

Preşedintele şi premierul au o dispută privind privatizarea CFR Marfă, Traian Băsescu cerând ca Victor Ponta să îşi asume responsabilitatea privatizării, iar primul-ministru solicitând avizul CSAT.

Guvernul a aprobat contractul cu GFR, în 24 iulie, susţinând însă că tranzacţia trebuie aprobată de CSAT. Preşedinţia a comunicat că CSAT nu a avizat niciodată un contract de privatizare după încheierea licitaţiei.

Potrivit Executivului, neformularea unei poziţii a CSAT în cazul contractului se va finaliza prin blocarea privatizării, instituirea unui management privat şi restructurarea companiei.

Miercuri a fost publicată pe site-ul Preşedinţiei, la secţiunea CSAT – hotărâri emise de Consiliu, hotărârea Consiliului din 5 februarie privind avizarea privatizării CFR Marfă, în document afirmându-se că „modalitatea concretă şi procedura de privatizare se află în responsabilitatea Ministerului Transporturilor şi a Guvernului României”.

Potrivit hotărârii menţionate, CSAT avizează proiectul de HG pentru aprobarea strategiei de privatizare a CFR Marfă şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia.

În articolul 2 al hotărârii se arată că „modalitatea concretă şi procedura de privatizare se află în responsabilitatea Ministerului Transporturilor şi a Guvernului României”.

Hotărârea CSAT mai cuprinde şi solicitarea către Ministerul Transporturilor de a include în contractul de privatizare clauze potrivit cărora cumpărătorul se obligă, sub sancţiunea rezoluţiunii contractului şi plata unor daune interese, să menţină obiectul de activitate al CFR Marfă şi să întreprindă toate măsurile necesare pentru îndeplinirea de către companie, pe toată durata sa de existenţă, a obligaţiilor de natură strategică ce îi revin potrivit legislaţiei în vigoare, protocoalelor şi acordurilor naţionale şi internaţionale.

Aceste obligaţii menţionate în hotărâre sunt nevoile de apărare a ţării, transportul trupelor şi materialelor militare, neîntrerupt pe timp de pace, în caz de calamităţi naturale, situaţii de criză şi de război sau alte situaţii deosebite, angajamentele asumate de România prin Tratatul NATO şi convenţiile încheiate cu SUA.

Te-ar mai putea interesa și
BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
BCE: Creditarea companiilor din zona euro stagnează
Acordarea de împrumuturi bancare companiilor şi gospodăriilor din zona euro a continuat să stagneze luna trecută, arată datele unui studiu publicat de Banca Centrală Europeană (BCE),......
Ieftinire ușoară a carburanților azi. Cât costă acum benzina și motorina
Ieftinire ușoară a carburanților azi. Cât costă acum benzina și motorina
Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a scăzut azi prețurile la motorină, menținând prețul benzinei.
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din luna aprilie 2024
IRCC a scăzut la 5,90%. Prima reducere mai importantă a indicatorului va aduce rate mai mici la credite începând din ...
Creditele care vor fi acordate populației din luna aprilie ar urma să aibă dobânzi mai mici în condiţiile în care ...
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Alegeri SUA 2024: Foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor lui Biden
Foştii preşedinţi americani Barack Obama şi Bill Clinton i-au sărit în ajutor actualului lider de la Casa Albă, Joe ...