Şefii „U” Cluj vor vedea derby-ul cu CFR printre suporteri. Vezi de ce

Războiul CFR - "U" Cluj a început deja, cu toate că meciul dintre cele două echipe va avea loc abia sâmbătă. După ce conducerea ceferiştilor a anunţat preţurile biletelor, în semn de protest faţă de sumele fixate oficialii "şepcilor roşii" au anunţat că renunţă la invitaţiile de protocol şi că vor sta alături de suporterii obişnuiţi ai echipei.
Economica.net - mar, 15 nov. 2011, 15:08

Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial al Universităţii Cluj, oficialii acestei grupării anunţă că vor refuza invitaţiile celor de la CFR la meciul direct, urmând să-şi cumpere bilete la tribuna a II-a sau în sectorul rezervat propriilor suporteri pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Gestul se vrea a fi un „semn de solidaritate”, după ce CFR a fixat preţuri exorbitante la biletele pentru derby-ul de sâmbătă.

Cele mai ieftine bilete pentru derby-ul de sâmbătă vor fi la peluza I şi costă 150 de lei, iar un bilet la tribuna I costă 250 de lei. Tot 150 de lei costă şi biletele rezervate suporterilor oaspeţilor, care vor fi plasaţi într-un sector special amenajat.

Conducerea echipei CFR Cluj a anunţat că fiecare spectator îşi va putea achiziţiona un singur bilet şi doar pe baza actului de identitate.

„Sunt preţuri ca şi pentru un concert al unei formaţii de categoria bună. Este un spectacol şi lumea, ca să urmărească acest spectacol, trebuie să plătească, nu sunt preţuri inaccesibile. Dacă vrei să mergi la un concert Rihanna sau Eminem, cam ăsta este preţul biletelor. Preţurile nu au fost stabilite pentru fanii Universităţii Cluj, ci pentru toată lumea. Pot să vină fani din America, din Australia, de oriunde, sunt aceleşi bilete”, a explicat patronul CFR-ului, Arpad Paszkany.

Partida CFR Cluj – Universitatea Cluj este programată sâmbătă, la ora 20.30, în etapa a 14-a a Ligii I.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol trece de 19 milioane de euro
Investiție majorată pentru un hotel-simbol al turismului socialist din Brașov: Bugetul pentru transformarea fostului Capitol ...
Acționarii ARO Palace au aprobat majorarea finanțării și investiției în transformarea hotelului Capitol din Brașov într-o unitate modernă Mercure....
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
Nouă scumpire a carburanților în benzinării, azi. Motorina este la doar 3 bani de pragul de 11 lei litrul
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a majorat din nou azi la jumătatea zilei prețul motorinei ...
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Top bănci în România pentru deschidere rapidă și ușoară a unui cont online
Dacă vrei să deschizi rapid un cont bancar online în România, BCR George, ING Home’Bank, Banca Transilvania prin BT ...
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Dr. Max preia 18 farmacii din grupul Marcos Provit. Tranzacţia, avizată de Consiliul Concurenţei
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care Dr. Max SRL intenționează să preia controlul asupra activității ...