Şeful ANAF: Vrem să ne reorganizăm pe modelul Fiscului american. Din poziţia de „rudă săracă a MFP” nu va fi posibil

ANAF nu poate finaliza reforma din poziţia de rudă săracă a Ministerului Finanţelor, aflată la discreţia funcţionarilor din minister, şi depinde de prea multe ori de bunăvoinţa şi interesele unor instituţii precum Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau îşi iroseşte resursele ca urmare a sarcinilor primite de la Curtea de Conturi, a afirmat preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Gelu Diaconu, într-o declaraţie transmisă miercuri.
Economica.net - mie, 02 sept. 2015, 07:45
Şeful ANAF: Vrem să ne reorganizăm pe modelul Fiscului american. Din poziţia de

„Cine cunoaște cu adevărat ce înseamnă activitatea ANAF știe că ANAF nu poate finaliza această reformă din poziția de rudă săracă a MFP, aflată la discreția decizională a funcționarilor din minister. Totodată, această schimbare profundă nu poate avea loc în condițiile în care ANAF depinde de prea multe ori de bunăvoința și interesele unor instituții precum Agenția Națională a Funcționarilor Publici, atunci când vine vorba de avizările necesare în cadrul procesului de restructurare sau își irosește resursele ca urmare a sarcinilor primite de la Curtea de Conturi, implicată prea mult în activitățile de control, fapt constatat și certificat inclusiv de misiunea FMI din august a.c.”, a declarat Gelu Diaconu, şeful Fiscului.

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că doreşte reorganizarea ANAF ca instituţie de sine stătătoare, după modelul american, şi înfiinţarea unui board al ANAF care să asigure implementarea politicilor bugetare, precizând că vrea să continue modernizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

„Ieri (marţi-n.r.), i-am propus premierului Victor Ponta o formulă de reorganizare care să consolideze autonomia decizională a ANAF, în afara condiționalităților de ordin politic conjunctural ce apar la fiecare ciclu electoral„, a mai spus preşedintele ANAF Gelu Diaconu în declaraţia de presă transmisă miercuri.

Astfel, şeful ANAF arată că i-a propus marţi premierului Victor Ponta constituirea unui board de specialişti cu prestigiu recunoscut, pe modelul Fiscului american, adaptat cadrului legislativ local şi care va coordona politicile şi strategia ANAF în locul preşedintelui agenţiei.

Diaconu notează că „această soluţie de management, care distanţează ANAF de posibilele influenţe politice, este singura variantă reală şi profesionistă” pentru a putea finaliza reforma instituţiei.

Şeful Fiscului precizează că reorganizarea ANAF după aceste coordonate a fost aleasă în urma consultării raportului anual „Tax administration 2015” al OECD, raportului de asistenţă tehnică al misiunii FMI din august, raportului misiunii de asistenţă tehnică a Băncii Mondiale din 2007 privind etapele reorganizării ANAF şi blueprint-urile Comisiei Europene privind taxarea.

„Am discutat cu ministrul de Finanţe şi cu preşedintele ANAF, în colaborare cu partenerii noştri internaţionali FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială şi vreau să mergem mai departe pe zona de restructurare şi de modernizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală”, a declarat marţi premierul Victor Ponta, la Guvern.

„Prin reorganizarea ANAF, ca instituţie de sine stătătoare, vreau să mergem pe un model pe care îl folosec Statele Unite ale Americii şi alte ţări europene de a avea un board al ANAF numit de către Guvern, Parlament, Preşedinte cu un tip de stabilitate, care să asigure implementarea politicilor bugetare. Este un pas în continare spre modernizare”, a mai spus şeful Guvernului.

Totodată, premierul a declarat că îşi doreşte ca prin reorganizarea şi modernizarea ANAF să se ajungă ca rambursarea TVA să se facă în maximum 15 zile, faţă de 45 de zile cât este în prezent.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...