Şeful BCE avertizează că inflaţia se va menţine ridicată mai mult decât se estima

 Perturbările persistente în lanţurile de aprovizionare şi creşterea costurilor energiei încetinesc avansul economiei zonei euro şi vor menţine inflaţia la un nivel ridicat o perioadă mai îndelungată decât s-a crezut, a avertizat luni preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters.
AGERPRES - lun, 15 nov. 2021, 14:40
Şeful BCE avertizează că inflaţia se va menţine ridicată mai mult decât se estima

BCE se baza pe o scădere rapidă a inflaţiei anul viitor dar autorităţile sunt acum deschise să recunoască că previziunile lor, deja revizuite în creştere de câteva ori, încă sunt prea scăzute, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia globală.

Spre deosebire de alte bănci centrale, instituţia cu sediul la Frankfurt a respins solicitările de înăsprire a politicii monetare. Preşedintele BCE, Christine Lagarde, a recunoscut că puseul inflaţionist din Europa va dura mai mult decât preconiza iniţial BCE, dar, cu toate acestea, condiţiile favorabile de finanţare create de politica monetară ultra-relaxată a BCE sunt încă esenţiale pentru revenirea economiei zonei euro din pandemia de COVID-19. „Chiar dacă actuala creştere a inflaţiei va dura mai mult decât se preconiza, ne aşteptăm ca ea să încetinească pe parcursul anului următor”, a declarat recent Lagarde.

Luni, şeful BCE a declarat în Parlamentul European că „lipsa de materiale, echipamente şi forţă de muncă afectează producţia industrială, înrăutăţind perspectivele în viitorul apropiat”. Perturbările persistente din lanţurile de aprovizionare se vor atenua probabil anul viitor iar preţul energiei va scădea semnificativ în 2022, ceea ce sugerează că inflaţia va scădea, chiar dacă va dura mai mult normalizarea preţurilor.

„Vedem o moderare a inflaţiei anul viitor, dar scăderea va dura mai mult decât estimam iniţial”. Salariile ar putea creşte anul acesta, în urma majorării inflaţiei, dar riscurile efectelor secundare rămân limitate, a afirmat Lagarde.

Conform datelor preliminare publicate de Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în octombrie la cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani, iar analiştii se aşteaptă ca tendinţa să continue, un motiv de îngrijorare pentru BCE şi investitori. Rata anuală a inflaţiei în zona euro a crescut până la 4,1% în octombrie, de la un nivel de 3,4% în septembrie. Este cel mai ridicat nivel din iulie 2008 şi mai mult decât dublu faţă de ţinta BCE. Analiştii se aşteptau ca rata anuală a inflaţiei să ajungă la 3,7% luna trecută.

Conform previziunilor economice de toamnă, publicate joi de Comisia Europeană (CE), inflaţia în zona euro va atinge un nivel maxim de 2,4% în 2021, înainte de a scădea la 2,2% în 2022 şi la 1,4% în 2023, deoarece se estimează că preţurile la energie se vor stabiliza treptat.

Această creştere puternică a inflaţiei este determinată în principal de majorarea preţurilor la energie, dar ea pare să fie legată şi de un set amplu de ajustări economice ulterioare pandemiei, sugerând că nivelurile ridicate actuale sunt în mare măsură tranzitorii, apreciază Comisia Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Primele date oficiale despre producțiile agricole din acest an. Cât grâu au băgat fermierii în hambare
Primele date oficiale despre producțiile agricole din acest an. Cât grâu au băgat fermierii în hambare
Fermierii au recoltat până la data de 30 iulie puțin peste 11 milioane de tone de tone de grâu, secară și triticale de pe 80,8% din suprafața recoltată. ...
O nouă fabrică apare în România. Germanii de la Bauer intră pe piața energiei din biomasă
O nouă fabrică apare în România. Germanii de la Bauer intră pe piața energiei din biomasă
Compania germană Carbo-FORCE, specializată în tehnologii de piroliză și în producția de bio-cărbune, parte din concernul ...
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem echipele locale NVIDIA
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem ...
SoftServe vrea să își extindă în continuare echipele din România, pe fondul cererii pentru competențe avansate în ...
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii să nu cumpere opere de artă false
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii ...
Dr. Carina Popovici, Chief Executive Officer Art Recognition AG , a absolvit Facultatea de Fizică din București și apoi ...