Şeful BRD: O parte din creditele neperformante sunt datorate exagerărilor şi greşelilor noastre ca bancheri

Creditele neperformante din sistemul bancar românesc au fost generate, pe de o parte, de exagerările şi greşelile bancherilor, şi de efectele crizei economice, pe de altă parte, a declarat joi directorul general adjunct al BRD - Groupe Societe Generale, Petre Bunescu, în cadrul conferinţei 'Reglementarea şi supravegherea bancară - principii, rol şi provocări' desfăşurată la Banca Naţională a României. 
Economica.net - joi, 19 feb. 2015, 14:45
Şeful BRD: O parte din creditele neperformante sunt datorate exagerărilor şi greşelilor noastre ca bancheri

‘În ceea ce priveşte creditele neperformante, aici mie mi se pare că sunt cel puţin două speţe. O parte din aceste credite neperformante, fără niciun dubiu, sunt datorate exagerărilor şi greşelilor noastre ca bancheri, inclusiv greşelilor de strategie bancară. În aşa euforie, în care totul era roz, în care totul creştea de la an la an, fără niciun dubiu că noi, ca bancheri comerciali, am fost luaţi de val şi în bună măsură produsele pe care le-am oferit populaţiei nu erau dublate şi de o analiză corespunzătoare de risc. Trebuie să recunoaştem că structurile noastre de risc au fost destul de laxe în studierea dosarelor. După părerea mea, faptul că o parte din această neperformanţă este acum măturată prin curăţirea bilanţurilor are un efect benefic, pentru că înlătură din activitatea noastră propriile greşeli’, a explicat Petre Bunescu, menţionând că vorbeşte în nume personal. 

În opinia sa, însă, o parte importantă a creditelor neperformante a fost generată de efectele crizei economice, care a dus multe firme la faliment.

Petre Bunescu a menţionat problema creditelor neperformante în contextul în care, în 2014, rezultatele privind creditarea au fost puternic afectate de operaţiunile de curăţare a bilanţurilor. În opinia sa, în urma procesului de curăţire a bilanţurilor şi după exerciţiul de evaluare a activelor bancare din acest an, creditarea va intra pe un tren ascendent. ‘Nu mă întrebaţi cu câte procente va creşte soldul de credite, dar în opinia mea va fi o creştere chiar pe sold, pentru că există în continuare acest câmp de acţiune pentru bănci – cofinanţarea fondurilor europene, există de asemenea, sectoare performante în agricultură, şi creditarea imobiliară, evitând bulele speculative ale trecutului’, a mai spus Bunescu. 

În sprijinul afirmaţiilor sale acesta a menţionat şi reducerea semnificativă a dobânzilor, chiar la lei, dar şi macrostabilizarea economică. ‘Este regretabil că, uneori, o bună parte dintre noi trecem foarte uşor peste această realitate, şi anume macrostabilizarea. Spunem…sunt acolo…inflaţie de atât, creştere economică de atât, dar parcă nu simţim la buzunar. Cred că o astfel de abordare este un pic exagerată. Atunci când ai o mare calmă trebuie să te duci cu vasul şi să prinzi peşte. Una este să pescuieşti într-o mare turbulentă şi alta să pescuieşti într-o mare calmă. Macrostabilitatea este pentru mulţi dintre noi, mai ales pentru cei care cunoaştem începuturile capitalismului în România, după 25 de ani, parcă un vis frumos. Parcă nu-ţi imaginai vreodată că CDS-ul pentru România va ajunge la 100 de puncte de bază. Şi că te poţi împrumuta pe 2 sau 3 ani, în lei, la dobânzi sub 2%. Lucrurile acestea, foarte sincer, erau de necrezut nu acum şapte ani, ci chiar acum 2 – 3 ani. Ei bine, acest cadru al macrostabilizării, în opinia mea, creează cadrul ca activitatea noastră bancară să poată fi reluată într-un ritm de creştere’, a subliniat Bunescu. 

Mai mult, în opinia sa, întărirea cadrului de reglementare va determina desfăşurarea activităţii bancare în condiţii mai stricte, nu atât de profitabilă ca în alţi ani, dar profitabilă şi mult mai sigură. ‘Aceste reglementări cred că ne responsabilizează mai mult şi vă mărturisesc că, în ceea ce ne priveşte, facem din această responsabilizare a tuturor colaboratorilor noştri o problemă de fond. De câte ori avem ocazia să discutăm cu salariaţii, cu colaboratorii, cu oamenii care administrează riscuri, le punem înainte această responsabilizare a fiecărui lucrător în dreptul lui, de la cel care primeşte clientul, până la cel care are o competenţă fie în acordarea unui credit, fie o competenţă pe linia riscului’, a mai spus Bunescu.

El a încheiat tot cu accent pe relaţia dintre client şi reprezentantul băncii, spunând că onestitatea bancară este un element cheie. ‘Am o convingere, nu de azi de ieri, ci de 40 de ani de când lucrez în bănci, că la temelia profesiunii bancare stă onestitatea absolută a unui lucrător bancar. Dacă aici vom avea breşe, mai mici sau mai mari, foarte multe eforturi, inclusiv cele de imagine sunt sortite zădărniciei’, a subliniat Petre Bunescu.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...