Şeful CEC Bank: Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală

Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală, indiferent de coloratura politică sau strategia de abordare, o eventuală revenire asupra acestui parcurs reprezentând o mare greşeală, a declarat luni Bogdan Neacşu, preşedinte executiv al CEC Bank şi preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), în cadrul unui eveniment de specialitate.
AGERPRES - mar, 02 iun. 2026, 11:40
Şeful CEC Bank: Inflaţia ar putea să se tempereze până la sfârşitul anului, dacă va exista continuitate a politicilor de consolidare fiscală

„Trebuie observat ce se va întâmpla cu măsurile de consolidare fiscală. E foarte important ca această politică de reorganizare administrativă sau o mai bună disciplină a finanţelor publice, a execuţiei bugetare, să fi întărite. În momentul în care o să vedem astfel de lucruri şi vedem continuitate în această abordare, evident că ne aşteptăm şi inflaţia să se tempereze. Dacă va cunoaşte un ritm de scădere accelerat sau nu către ultima parte a anului rămâne de văzut, dar aşteptarea este să se tempereze şi, evident, să creăm premise, cel puţin pentru anul viitor, de o revenire a creşterii economice de măcar un punct şi jumătate de creştere a PIB”, a spus preşedintele ARB.

Acesta a declarat că se aşteaptă chiar la o revenire a creşterii economice spre finalul anului, scrie Agerpres.

„Mă aştept să se întâmple o revenire a creşterii economice. Mai mult, facem toate eforturile şi noi, ca bănci, ca aceste lucruri să se întâmple, să sprijinim inclusiv statul în acest demers, indiferent care va fi coloratura politică sau strategia de abordare. Aceste lucruri trebuie să rămână şi trebuie să consolidăm această abordare fiscală. Este în interesul tuturor. Nu putem să ne întoarcem înapoi, ar fi o mare greşeală din acest punct de vedere”, a subliniat preşedintele executiv la CEC Bank.

Din perspectiva activităţii bancare, Bogdan Neacşu consideră că activitatea de creditare ar putea avea un ritm mai scăzut, iar rata de neperformanţă a creditelor bancare să crească uşor.

„Nu mă aştept ca activitatea de creditare să fie cu un ritm similar anului trecut. Mă aştept să fie un ritm mai scăzut, dar va fi o creştere a activităţii de creditare. Sigur, se observă o deteriorare a calităţii portofoliilor de credit. Mă aştept ca rata de neperformanţă la nivelul sistemului să crească, nu să crească alarmant, dar dacă acum vorbim de un indice de neperformanţă undeva sub 3% probabil că o să depăşim în a doua parte a anului acest nivel de indicator. Nu înseamnă ceva tragic, dar probabil că o să ne aşteptăm la o creştere. Pe de altă parte, vedem o solvabilitate care ne permite să absolvim astfel de şocuri şi să menţinem creditarea, să zic aşa, la un ritm acceptabil, dar prudent”, a precizat Neacşu.

Ediţia a XV-a a ZF Bankers Summit are loc la Bucureşti, pe parcursul a trei zile, şi îşi propune dezbată problemele cu care se ocupă sistemul bancar şi economia ţării, în context geopolitic şi a mai multor crize/războaie, ce afectează creşterea economică şi încrederea populaţiei, pe fondul necesităţii urgente de a corecta dezechilibrele macroeconomice din România – deficit fiscal, deficit comercial, deficit de cont curent.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Piscina complet suspendată, în premieră în România: Elementul spectaculos dintr-un proiect cu apartamente din Timișoara
FOTO Piscina complet suspendată, în premieră în România: Elementul spectaculos dintr-un proiect cu apartamente din Timișoara
Wallberg, dezvoltatorul arădean recunoscut pentru proiectele sale din Arad, Brașov și Timișoara, anunță lansarea The Idol, un proiect cu 500 de apartamente a cărui investiție este de 100 de......
Primarul Ciucu va fi mandatat să coordoneze preluarea ELCEN de către Primăria Municipiului Bucureşti
Primarul Ciucu va fi mandatat să coordoneze preluarea ELCEN de către Primăria Municipiului Bucureşti
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate joi un proiect în baza căruia primarul general va fi mandatat să coordoneze ...
SUA pregăteşte o manevră surpriză pentru Rusia, în Europa. Ce plan are cu mai multe ţări din UE
SUA pregăteşte o manevră surpriză pentru Rusia, în Europa. Ce plan are cu mai multe ţări din UE
SUA ar putea desfăşura arme nucleare în mai multe state europene, membre NATO. Americanii analizează această posibilitate ...
Profitul Danone, cel mai mare jucător pe piața iaurturilor din România, s-a diminuat cu 14,4 milioane de lei. Afacerile au crescut însă cu peste 9%
Profitul Danone, cel mai mare jucător pe piața iaurturilor din România, s-a diminuat cu 14,4 milioane de lei. Afacerile ...
Danone, cel mai mare producător de iaurturi din România și un lider global în industria alimentară, și-a majorat anul ...