Şeful Eurogrup: O decizie majoră cu privire la Grecia ar putea fi luată sâmbătă

Preşedintele Eurogrupului, olandezul Jeroen Dijsselbloem, a declarat vineri că miniştrii de Finanţe din zona euro ar putea lua 'o decizie majoră' sâmbătă, când se reunesc pentru a revizui noua cerere a Greciei privind acordarea de finanţare de urgenţă, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - vin, 10 iul. 2015, 10:45
Şeful Eurogrup: O decizie majoră cu privire la Grecia ar putea fi luată sâmbătă

‘Într-un fel sau altul, este o decizie majoră pe care va trebui să o luăm mâine şi deci trebuie să fi atenţi’, a declarat Jeroen Dijsselbloem înaintea unei şedinţe a guvernului olandez.

Grecia s-a angajat joi să adopte o mare parte din reformele creditorilor, pentru a-i convinge să reia ajutoarele şi să evite ieşirea din zona euro. Propunerile autorităţilor de la Atena vor fi studiate vineri de creditorii Greciei (UE, BCE şi FMI) care ar putea formula în cursul serii o serie de propuneri care vor fi trimise, sâmbătă, miniştrilor de Finanţe din zona euro, înaintea unui summit extraordinar al UE convocat pentru duminică la Bruxelles.

Jeroen Dijsselbloem a refuza să ofere detalii cu privire la propunerile Greciei, dar a precizat că este vorba despre ‘un text amănunţit pe care va trebui să îl examinăm cu atenţie pentru a vedea dacă cifrele se adună’. Preşedintele Eurogrupului a mai spus că un larg sprijin din partea Parlamentului grec ar da mai multă credibilitate propunerilor formulate de guvernul de la Atena.

Guvernul grec a propus majorarea Taxei pe Valoarea Adăugată, creşterea vârstei de pensionare şi eliminare anumitor facilităţi fiscale pentru a putea reduce datoria publică a Greciei, care a atins aproape 180% din PIB. Parlamentul grec urmează să se pronunţe vineri prin vot asupra propunerilor trimise de guvernul condus de premierul Alexis Tsipras, pentru a permite astfel guvernului să negocieze un nou plan de salvare, pe trei ani, şi eliberarea unor fonduri de urgenţă.

Te-ar mai putea interesa și
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în 2025. NU s-a datorat CAS pentru majoritatea. CASS s-a plătit plafonat EXCLUSIV
Excepţia naşte monştri. Top venituri din drepturi de autor: de la 25 de milioane de lei, la peste 5 milioane de lei în ...
Cel mai mare venit net din drepturi de autor, încasat de o persoană fizică în 2025, e de 25 de milioane de lei pe an, adică, în medie, peste 2 milioane de lei net pe lună. Nu s-a datorat nici......
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a ...
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...